Ce bine de mine ca mi-e bine!

m-am gandit sa scriu despre finalul unei relatii. dar nu atat despre finalul ala plin de venin in care acuzele vin pe banda rulanta si inevitabil persoana cu care ai invatat ca pana si aluna de la bomboanele rafaello trebuie impartita in doua nu mai este asa cum a fost iar finalul este tot mai aproape. ci despre momentul in care te vezi cu persoana respectiva si incerci sa ai un dialog. e un dialog in care nu ai prea multe de spus. o asteptare si atat. de multe ori iti e greu sa scoti doua cuvinte. chiar cred ca dupa o relatie nu mai poti sa ramai prieten cu persoana respectiva. iar celebra replica "ramanem prieten" este pura fictiune. nu as vrea sa mai fiu prieten cu tine pentru ca inevitabil, cu un prieten, vorbesti despre tot. si este penibil sa vorbesti despre relatia ta actuala cu omul cu care ai impartit samponul si cu care ai mancat dimineata in pat sandwisuri cu salam de sibiu si cascaval afumat. vine un moment in care te intalnesti cu persoana respectiva si asa stangaci o intrebi ce mai face. ea o sa spuna intotdeauna "sunt foarte bine, asa de bine nu mi-a fost niciodata, imi merge bine pe toate planurile". toata lumea raspunde asa. in momentul ala iti dai seama ca toti sunt fericiti. toata lumea e cuprinsa de o fericire care nu se mai termina. tu inevitabil o sa spui "si eu sunt foarte bine" si tot asa. nu o sa spuna nimeni niciodata "imi e mai rau decat atunci cand era cu tine". toate lumea o sa o arda pe genul ipocrit pana la moarte. chiar exista situatii in care poate esti mai bine decat inainte dar pur si simplu "foarte binele" asta iti iese din gura rostit cu toti dintii. esti foarte bine si atat. restul nu mai conteaza. si atunci e cel mai fericit moment. toata lumea e bine. ce bine.