I Am My Own Wife!

13 mai 2007


am fost la odeon sa vad "sunt propria mea sotie" a lui dough wright. un spectacol care te pune pe ganduri. un spectacol care exprima atitudinea lui wright despre o situatie umana clara. cum reactionezi atunci cand un travesti iti vorbeste despre lipsa de toleranta si despre neputinta umana de a accepta anumite situatii. "sunt propria mea sotie" vorbeste despre acceptarea unei alte fete a oamenilor. oamenii care se nasc barbati si care simt din copilarie ca sunt mai atrasi spre latura feminina si invers. pustii care se trezesc la 18 ani ca le place sa o arda in rochie. charlotte este doar o femeie care s-a nascut barbat si care vorbeste despre provocarile prin care trece in decursul timpului. si-a omorat tatal, nazist feroce, pentru ca acesta voia sa-si omoare sotia si copiii. in timpul celui de-al doilea razboi mondial umbla pe strazi cu un carucior pentru a salva lucruri din casele evreilor pe care nazistii le devastau. intalnirea cu matusa ei care umbla numai cu haine barbatesti si care considera ca natura s-a jucat cu destinul lor, i-a marcat drumul vietii. charlotte este un travesti, care iubeste, lupta, adora oamenii si traieste la maxim fiecare clipa. colectioneaza vechituri in propria casa si si-a pastrat cultura pe care a cunoscut-o in regimurile secolului XX, nazismul si comunismul. este un barbat cu suflet de femeie care poate fi acuzata de orice doar prin simplul motiv ca iubeste. spectacolul este fascinant. vinilul care se misca si pe care sta charlotte, muzica, pasarela pe care vine moderatorul emisiunii dar mai ales inregistrarea din tabloul cu wright si dialogul pe care il are cu charlotte sunt impresionante. este un specatol pentru minte si suflet, un specatcol care te face sa te gandesti de mai multe ori in anumite privinte si care musteste de sensibilitate.

3 comentarii:

Cristina spunea...

chiar ieri am citit un articol despre micutzul Tim devenit micutza Kim la numai 12 ani. povestea ar fi cam asa: un baietel de origine germana incearca sa-si convinga parintii ca "rolul masculin" nu ii este tocmai potrivit. parintii, foarte receptivi la nevoile copilului, consulta diversi medici si intr-un final isi dau acordul pentru schimbarea de "identitate".baietelul incepe un tratament cu hormoni iar astazi, la 14 ani, este o domnisoara chiar foarte simpatica.

Articolul prezinta si reactii ale oamenilor la aceasta poveste...cum era de asteptat parerile sunt dintre cele mai diverse...unele acuzatoare, altele aprobatoare...

Totul depinde de propriile noastre standarde de toleranta...

notalent369 spunea...

hmm,suna interesant.poate ma duc sa vad piesa.iti spun dupa cu ce impresie m-a lasat.

Anonim spunea...

Frate, nu va dati seama ca e modalitate de a impune anormalul ca normal, prin cultura. Deorece daca se va ridica cineva sa spuna ca asa ceva nu e normal, sa poate fi catalogat ca in incult care nu intelege arta.