am fost cu colegii la caru cu bere. acolo am dat peste niste oameni senzationali. mi-au canta la ureche de la "radu mami" pana la bucati din carmen de bizet. senzatioanal. mi-am adus aminte de tata si de spriturile lui la caru cu bere. cum pleca de la comedie la car si statea ore in sir cu preietenii lui. am auzit aceeasi muzica. ciocarlia, noi suntem romani, que bella cosa. am baut bere la un litru, am mancat carnati de plescoi, am barfit si am povestit cele mai tari faze din redactie. mi-a placut mult. peretii tapetetati cu lemn, omul cu naiul care trecea pe la mese, halbele de bere de un litru, discutiile cu colegii. mi s-a facut pielea de gaina la ciocrlia. e o senzatie ciudata sa mergi intr-un local unde tatal meu iesea la bere si la o tacla cu cei mai mari actori romani.
3 comentarii:
Cred ca mereu ne place sa ne ducem acolo unde se duceau si parintii.
Tata inca este around... Dar chiar am o satisfactie cand ma duc in Studio Caffe sau in Dorobanti si beau un Espresso scurt cu o singura zaharina :)
Otrava, ai o cafea promisa :)
si pentru mine, locurile Bucurestiului de alta data, au un farmec aparte. iubesc mai ales zona lipscani unde, de fiecare data cand trec pe stradutele alea inguste si strambe, imi imaginez niste "cucoane" cu umbrelutele din dantela alba, asezandu-se la o prajitura, intr-o cofetarie la strada, de tip parizian. poate suntem atrasi de locurile astea pentru ca suntem nostalgici.
mda ...
cine zicea ?
in fata MICILOR fiecare rromân verde incearca un sentiment de MARETIE ...
Trimiteți un comentariu