Cultivator de vise!

Ma trezesc dimineata, imi aleg cu greu hainele, tot timplu foarte subtiri, poate de asta cand scriu acum imi curge nasul, imi pun ochelarii de soare si ies din casa. Ma oboseste lumina, ma enerveaza vantul, din fata de la inter, care imi da senzatia ca ma salta, ma streseaza ca dimineata trebuie sa-i ocolesc pe toti pe strada, asa somnoros cum sunt. Ma scoate din sarite frigul in general. Dar ma bucur ca in locul meu otravit din coltul redactie bate o raza de soare, cu care in vara trecuta m-am luptat pe viata si pe moarte. Sunt ca un robot, setat sa faca aceleasi lucruri, sa vada aceeasi oameni, sa mearga prin aceleasi locuri, de multe ori fara sa percep nimic. Imi place sa beu un pahar de vin in que pasa, sa stau tolanit pe pernele alea mari, imi place sa merg vineri in frame, sa vad lumea din b, martin, web, suburbia sau sa mai rad in clubul omului care sta singur si gol sub dus. Traiesc senzatii ciudate, cateodata imi doresc asa de mult sa ajung acasa, sa bag cheia in usa si sa revin in universul meu, sa imi vad pianul, tablourile, spatiul meu. Sa dau drumul la muzica, sa-mi arunc pe unde apuc hainele, sa ma invart prin casa fara sa caut nimic, sa stau in picioare, sa beau ceva. Dar mi se intampla sa vin acasa, dupa o zi nu tocmai ok, sa stau 5 minute doar cu mine si apoi sa incep sa dau telefoane. Sa ma vad cu prietenii. Sa nu stau singur. Imi lipseste ceva, sunt agitat pentru ca nu exista cine trebuie sa existe. Sunt de multe ori irascibil cu cei din jur, nu mai am rabdare, e o nebunie continua peste tot, o cursa, in care tot timpul trebuie sa ai pantofii cu cuie in picioare si sa sprintezi cat te tin balamalele. Stai putin pe bara si intri din nou in cursa, daca ai iesit ai pierdut ritmul si esti pe dinafara. Imi place la nebunie ce fac. Imi doresc foarte tare sa fiu mai bun pe zi ce trece, sa invat mai multe, sa imi mearga mintea cum le merge lor. Sunt motivat in fiecare zi si cand sunt atentionat ca nu am facut bine ceva, imi pierd din incredere si am un sentiment de teama. Teama de a nu gresi din nou. Teama de a nu o da in bara, pentru ca cineva are incredere in mine si ultimul lucru pe care l-as face e sa dezamagesc. Asta pentru ca imi pasa, pentru ca pun suflet in tot ceea ce fac si ma doare cand nu iese bine. Sunt constient ca in momnentul de fata nu ma vad facand altceva. De revelion cand am fost la munte, m-am trezit si parca imi lipsea ceva. Eram "liber" si nu stiam sa ma bucur de libertate. Parca eram in "Ce ne facem fara Willy?" a lui Astalos. Ajung acasa si ma bucur de fiecare clipa petrecuta in spatiul meu. Cateodata nu imi mai vine sa scriu pe blog, nu am inspiratie. Am nevoie mai mult decat oricand de persoana care sa ma inspirea. Ma bucur totusi ca exista. Ma linistesc cand scriu pe blog. Unii spun ca nu e nevoie ca povestile, gandurile, sentimentele pe care le am sa fie scrise pe blog pe care il vad toti. Pe mine chiar ma relaxeaza, chiar vreau sa citeasca toti ce simt. Nu ma simt mai vulnerabil pentru ca cineva citeste gandurile mele pe blog.