dupa mai bine de doi ani si ceva m-am intors la comedie cu un regret. mi-a placut maxim ubu. piesa pentru care a invatta tata ultimul text din lumea asta. poate si cel mai greu. auzean cat de des isi repeta textele. imi e dor de ubu. si imi doresc sa il revad cu dri. dar nu se mai joaca. ubu rex si sinistra sa sotie madam ubu sunt unele dintre cele mai venerabile creatii ale suprarealistilor, care, paradoxal, se impun si raman nemuritoare o data cu prematurul sfarsit al parintelui lor, alfred jarry. supra-realisti si nu prea! ubu rex si nevasta-sa sunt mai degraba eroii unei satire decat niste caractere de roman absurd. autorul lor vrea sa epateze si sa jigneasca burghezia franceza, punandu-i in fata aceasta oglinda. este un simptom ca, la noi, ubu a fost adus pe scena pentru a satiriza altceva. pentru ca vremurile s-au schimbat. inceputul postrevolutionar al aparitiei jupanului ubu s-a facut cu memorabilul „ubu-rex cu scene din macbeth“ al lui purcarete. un spectacol sangeros - amintirea revolutiei si a ceausestilor. imi place maxim tompa gabor si sunt fan mihai constantin care e incredibil in rol. i se potriveste perfect. teza spectacolului, care umfla comic personajele si situatiile in chip foarte amuzant, este ca, inaintea lui smith al lui george orwell, ubu ajunge la aceeasi concluzie: libertatea e sclavie. si viceversa. sunt multe aluzii, mai fine sau mai directe, in spectacolul lui tompa la drumul nostru spre lumea civilizata in care intram cu mingea la picior, multe iluzii si certitudinea ca vom avea o libertate bine stransa in chingi comunitare. pacat ca nu mai e lordul englez care platea bani buni sa il vada pe ubu. omul a plecat acolo unde poate ii este mai bine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu