Cu tine!

am vrut sa scriu ceva azi insa m-am gandit mai bine si am lipit niste versuri care imi plac maxim. toate exprima la fel de bine ce simt acum si vama, taxi si directia le-au pus pe hartie mai bine decat as putea sa o fac eu in acest moment. „cu tine vreau s-alerg, cu tine vreau sa rad, cu tine vreau sa tac, cu tine vreau sa plang, cu tine vreau sa sper, cu tine vreau sa iert, cu tine vreau, cu tine vreau sa rad, cu tine vreau sa tac, cu tine vreau sa plang, cu tine vreau sa sper, cu tine vreau sa iert, cu tine vreau sa pierd, cu tine vreau sa mor, cu tine vreau tot”, „fericire e cand ti-amintesti cat de fericit esti cand iubesti, fericire-i cand dormi tu la ea, chiar pe canapea...”cand voi veni, inseamna ca m-ai chemat. cand te voi auzi, inseamna ca m-ai strigat, cand voi fi, inseamna ca m-ai dorit, cand te voi gasi, inseamna ca m-ai cautat, cauta-ma tu...si daca e asa si cred ca e asa, inseamna ca pan' acum, jumatatea mea, am trait pe jumatate, am visat pe jumatate si am pierdut o jumatate din viata fara sa-mi dau seama”, „inchid ochii si te vad, te vad si cu ei deschisi si nu prea am cum, n-am cum sa te fac sa intelegi, tot ce simt pentru tine. inchid ochii si te vad, te vad si cu ei deschisi si nu prea am cum, nu prea am ce sa fac, sa spun, nebunia furtunii e in mine”, „am nevoie de tine cand ma trezesc am nevoie de tine sa pot sa visez”, „dar daca ai putea gasi o cale sa ma poti iubi de te-as putea opri cu nimeni nu te-as inlocui”, „noaptea esti doar a mea cu tine vreau sa pot afla ce-i dragostea.. noaptea esti doar a mea cand cerul ating simt ca pot zbura in noaptea mea”, „tu ma chemi eu apar nu ma lasi sa stiu de mine macar ma transformi intr-o clipa doar tu ma prefaci si mi-e dor cu tine sa zbor, ma atragi ma avant ma indrept acum spre necunoscut si imi place sa fiu unde nicicand n-am fost in trecut...sunt al tau esti a mea nu ma pot gandi la altcineva doar cu tine plutesc si nu cred ca mai vrau sa cobor”

Ziua lu' Razvi!

treizeci octombrie, ziua omului meu razvi. unul dintre cei mai de baza oameni ai lui otrava. omul de care mi-a placut din secunda doi in care l-am vazut. era undeva, cred ca la city cafe, pe la unirea, acum cam trei ani. micut, super simpatic, haios, carismatic, omul cu care imi place sa fac caterinca si pe care il simt foarte aproape de mine. asa cum spune el de fiecare data suntem echipa ideala el, cozac si cu mine, ochelaristii care o ard massive cand sunt impreuna. echipa de soc. imi place stilul lui, super slow, mereu linistit, calm, imi place cum o arde pe genul business cu gentuta sisley pe umar si camasuta alba. razvan este omul care a organizat cea mai tare excursie din viata mea. omul care a legat patru orase, doua tari superbe in vara asta. nu am cum sa uit cum era el ghidul nostru pe unde mergeam si cum urca scarile alea mici la vatican unde era loc doar pentru un om in miniatura ca el. de fiecare data dornic sa afle tot ce e mai nou. si acum am in minte imaginea incredibila de la roma cand am iesit de la metrou si am vazut coloseumul in toata splendoarea lui in fata ochilor. cum o ardeam noi in piata spania sau cum faceam tranzactii cu flori in campo di fiori. despre razvan de fiecare data cand vorbesc am un zambet pe buze. cum ne-am uitat si comentam tipele din metrou, sau cum ne bucuram inainte sa facem o poza prin marsilia pentru un haifaiv de cinci stele. cum radea de fiecare data imediat dupa ce faceam o poza, el o vedea si imi spunea super entuziasmat „dane sa mor asta e forta, o sa fac senzatie cu poza asta”. imi place maxim de el cand povesteste ca nu stia de ce naiba era asa faiomoasa monalisa sau cum se uita pierdut cand cozac il certa la venezia ca a incercat sa toarne vin peste vin. „gata mai mozo, am mai aflat ceva, vezi de ce imi place cu tine, ca mai invat si eu cate ceva”. imi place ca vorbeste cu ironie despre el si ca nu il deranjeaza daca fac caterinca de pitici. are un super farmec chiar cand ne scotea din sarite cand se trezea si mergeam la masa si cel putin o ora ii lua sa se dezmeticeasca. imi place ca pot sa discut orice cu el, ca de fiecare data vrea sa „organizam ceva frumos” si ca se vede bucuria pe fata lui cand ne vedem si o ardem pe genul linistiti prin planters sau la mare. ma distreaza maxim cum vorbeste la telefon cu clientele lui si cum facea el ce facea si mergeam sa vizitam tot felul de lucruri pe la roma de plecam dimineata si ne intorceam seara la hotel. forta sunt amintirile cu receptionerul din marsilia, taximetristul din roma, jimmy si alte ciori culese de cozac, cersetorii de la planters, renato si tot felul de creaturi. ma gandeam intr-o zi ce e mai important in viata si fara sa exagerez amintirile frumoase sunt pe primul loc. faptul ca desi ne-am intors de mai bine de doua luni din vacanta inca mai povestim cate o balarie din vacanta de vis din vara. la multi ani omul meu razvan. si asteptam sa primim pe e-mail un program frumos de revelion.

Suflet drag!

uneori visez cu ochii deschisi. uneori iti doresti ceva enorm de mult si nu se intampla asa cum vrei. uneori te superi ca desi vrei sa faci ceva bine nu iese tocmai asa cum ai vrut. neori visezi asa frumos si nu vrei sa te trezesti. uneori realitatea este mai frumoasa decat un vis. uneori cand pur si simplu nu te astepti primesti o veste buna. uneori cand esti epuizat psihic primesti un semn ca „mecanismul” inca mai merge la intensitatea la care vrei tu. uneori viata iti da cadouri la care nu te astepti, sperante implinite, lucruri care se transforma in realitate. uneori insa nu te astepti sa iasa bine si esti surprins ca este mai bine decat ai vrut sa fie. uneori ai parte de lucruri pe care ai impresia ca nu le poti duce pana la capat. insa niciodata nu poti sa primesti mai mult decat poti sa duci. uneori primesti ceea ce meriti sau poate si mai mult. insa cu atat mai frumos este cand exact cand nu te astepti primesti ceea ce ti-ai dorit poate o viata intreaga. asa ma simt acum. si asa m-am simtit cand dupa un moment trist din viata mea, cel mai trist am primit un job intr-un loc in care nici in cele mai frumose vise nu credeam ca o sa mi se intample. acum am primit din nou cel mai frumos frumos lucru. de data asta pentru suflet iar senzatia este infiorator de frumoasa. emotii in stomac, vise, liniste, senzatii pe care nu le-am simtit niciodata si cine ma cunoaste stie ca asa e. tu esti „vinovata” pentru tot si iti multumesc ca existi. suflet drag.

Gascanul a stins lumina!

doi sase octombrie, doi zero zero sapte, ora sapte si douazeci, spitalul judetean pitesti, dobrin a murit, o minge, un trening, o pereche de ghete cu crampoane, mult fum, un talent incredibil, multe povesti frumoase, o singura echipa la care a jucat, doua culori, pasiune multa. nu l-am vazut jucand, am vazut imagini cu el dar nu pot sa zic ca l-am vazut in momentele lui de glorie. despre dobrin se spune ca dribla la fel ca pele si maradona asta spune tot. se duc toti, incet, incet, fara sa intrebe pe nimeni. vorba holografilor stiu, un copil se naste acum. da, stiu, un batran isi ia ramas bun. eu, i-am spus vremii sa stea in loc. amintirea mea vreau sa fie-a ta. vine o zi, vine o zi cand se va sfarsi. nimeni nu va sti, nimeni nu va sti oare cand va fi.

Nu imi plac!

nu-mi plac reclamele la detergenti, sosetele, pantofii de orice culoare, frigul, femeile care dispretuiesc viata de familie, oamenii care nu iubesc animalele, florin calinescu, barbatii care umbla cu maieu sau care inca folosesc acqua di gio, oamenii care miros a transpiratie, sa ma bata cineva la pro evolution soccer, oamenii care arunca hartii pe jos sau scuipa, berea, oamenii care se imbraca in trening cand ies in oras, parvenitii, stirile de la ora cinci, oamenii care isi fac concediul la paralia caterini sau la nisipurile de aur, cartofii, baietii care fluiera pe strada sau agata fete prin orice metode, sporturile de contact, femeile supermachiate si cu buricul gol care umbla pe la doua jumate duminica in mall, musafirii care nu suna inainte de a trece pe la tine, dacia logan, timisorenii aroganti, filmele lui sergiu nicolaescu, taranii veniti la oras, functionarii cu costum gri, femeile de la ghiseul postei, tiganii care pocnesc din degete cand asculta manele, copiii obraznici care isi injura parintii, dan voiculescu, laura andresan, femeile care intorc capul dupa masini scumpe, cersetorii de la paris, amicii care se dau la iubita ta, prietenii care iti dau la gioale, filmele americane despre care toata lumea vorbeste si ale caror bugete sunt de sute de mii de dolari, pustii care chiulesc de la sport sau au scutiri, taranii care pleaca din romania si care uita limba, romancele care umbla cu pensionari vorbitori de alta limba in afara de romana, vamaiotii care nu se spala, administratorii de bloc care lasa tot felul de mesaje dubioase pe scara sau in lift, vecina de la parter care tot timpul deschide usa exact cand urci tu, pustii care se uita la wrestling, sporturile americane care ma plictisesc teribil, oamenii care fac greseli mari de gramatica, mircea radu, glumele de pe messenger, e-mail-urile „haioase” trimise de la unul la altul, ziarul libertatea, tricourile fubu cu 05, sobolanii, valentines day....

Sunt bine, doamna, bine!

am avut o revelatie azi. am ascultat live-ul asta de la placebo “where is my mind” piesa the pixies si mi-am revenit. vreau sa ma impac cu toti cei cu care m-am certat. m-am incarcat instant de energie pozitiva si nimic negativ nu mai conteaza. scrisesem ceva trist pe blog despre ce simteam insa mi-am dat seama ca nu sunt chiar pe treaba mea. nu am de ce sa ma lamentez sau cum cinci cuvinte legate care vin de unde trebuie pot sa schimbe radical starea in care esti. dupa ce ieri am avut o zi in care m-am simtit groaznic azi dimineata am ascultat live-ul asta, am inchis ochii si am vazut un film care imi trecea prin fata ochilor. toate momentele frumoase din ultima vreme, extrem de recente alternate cu momente frumoase de cand eram mic, foarte mic. m-a incarcat maxim de energie. eram blegit, posomorat, sucarit pe vremea asta dubioasa care imi da dureri de spate groaznice. e un live incredibil. forta pura. franceza dulce a lui molko ma face sa ma indragostesc instant de poporul asta, bine ca imi trece repede dorinta pana la finalul piesei. imi e dor de un concert placebo la care sa aud piesa asta incredibila. nu am trait intens parca concertul de la arene. a fost prea repede si parca prea frumos. with your feet in the air and your head on the ground, try this trick and spin it, yeah, your head will collapse, but theres nothing in it and youll ask yourself...

De ce baba nu are un ....!

cele mai frecvente intrebari la care pana si tanarul otrava cauta raspunsuri. aceasta minte limpede care stie aproape tot are si el niste nelamuriri. de ce "prescurtare" este un cuvant asa lung ? de ce soldatii kamikaze purtau o casca? de ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnatilorla moarte? care este sinonimul cuvantului " sinonim " de ce nu exista mancare de pisici cu gust de soarece ? daca nimic nu se lipeste de teflon, cum e lipit teflonul de tigaie ? de ce balerinele merg mereu pe varfuri ? nu ar fi mai simplu saangajeze balerine mai inalte ? vreau sa imi cumpar un bumerang nou. cum pot sa scap de cel vechi care tot timpul se intoarce ? de ce localurile deschise non stop au incuietori? de ce avioanele nu sunt fabricate din acelasi material din care suntfacute cutiile negre ? (asta e intrebarea preferata a lui driii) cum poate avea donald nepoti daca nu are frati sau surori ? adam avea buric ? daca superman este asa de destept, de ce isi ia chilotii peste pantaloni ? cand faci fotografii cu mickey la disneyland, omul din interiorullui mickey zambeste? cand o masina merge, aerul din interiorul pneului se invarte ? daca o pisica pica mereu in picioare si o bucata de paine cu untcade mereu pe partea unsa, ce se intampla daca legam o felie de paineunsa cu unt de spatele unei pisici si o aruncam pe fereastra ? de culoare are un cameleon cand se uita intr-o oglinda ? de ce e invidios cozac ca nu sunt cu hamsii la baia mare....

Ploaie de noi!

afara ploua. imi place sa vad picaturile cum se izbesc de geamul de la terasa si raman acolo. e ca o perdea vie, care se misca si care isi schimba designul din mers. picaturile de ploaie se izbesc de geam. ma trezesc si nu vreau sa ma dau jos din pat. ma uit afara si aproape ca fiecare miscare pe care o fac este in reluare. imi place ploaia asta rece doar cand sunt de cealalta parte a geamului. sunt nauc. camera e intunecata, perdelele maro opresc lumina, nici bosch-ul nu mai are forta sa intre in camera si sa ne „loveasca” in cap. deschid usa de la terasa si o inchid imediat. e frig. prea frig. nu imi vine sa plec din casa. e o dimineata friguroasa, ursuza, batrana si foarte antipatica. nu vreau sa ma imprietenesc deloc cu ziua asta umeda de luni. imi e dor de serile cu lumanari mari aprinse si cu filme pe dvd vazute din patut cu pilota peste noi in asternuturile albastre cu flori albe. nu sunt pregatit pentru frigul de afara si nici pentru ploile dese care imi intrerup placerea de a uda florile de pe terasa. vreau o ploaie calda de vara, o ploie cu soare sa imi ude tricoul pana la piele. frigul si ploaia de afara ma incarca negativ, nu am chef de nimic. vreau sa ma intorc acasa si sa stam in patut impreuna. ploaia imi inspira insa un singur lucru pozitiv, ma face sa ma gandesc tot mai des la toata aria de semnificatii pe care o are cuvantul „noi”. parca toate lucrurile pe vremea asta trebuie facute in doi. de la incalzirea barbara a trupurilor infrigurate pana la detasarea mentala pe care o poate aduce ea pentru suflet cand suntem impreuna. „rasul tau duminica dimineata, ma stropesti cu rosu, eu visez, in ochii tai vad restul vietii mele....ne amestecam”

Marea mea, iarna ta!

trenul accelerat bucuresti-mangalia pleaca in cinci minute de la linia cinci. de fiecare data cand vara se ducea ma apuca o nostalgie cumplita. deja pe la jumatatea lui iulie incepeam sa numar cata zile mai sunt pana cand incepeam scoala. de fiecare data ma incurajam de unul singur ca mai sunt destule zile. venea septembrie si parca putin din mine murea. simteam ca ceva s-a dus, bucuria zilelor calde de vara era istorie. nu ma mai trezeam dimineata sa aleg cu ce tricou sa plec din casa, deja ma faceam prietn bun cu puloverele si paltonasele. caciuli, manusi, fulare, frig, ploaie. mama simtea de fiecare data ca nu sunt ok si incerca sa ma incurajeze. in liceu drama verii care se duce era si mai mare. se termina vara se termina parca totul. zile insorite de plaja, nopti caniculare in care un tricou subtirel era tot ce trebuie. nimic nu mai era la fel in septembrie. orasul era trist ca o inima care nu mai bate cu aceeasi putere. in facultate drama era parca mai mare. trebuia sa merg la bucuresti la facultate. si chiar daca incepeam in octombrie toata luna septembrie era ca o convalescenta. anul trecut am fost la mare la fiecare doua saptamani si savuram fiecare firicel de nisip si strop de apa sarata la maxim. anul asta am facut recordul negativ, am fost doar de doua ori la mare si atat. cel mai tare regret ca nu am fost cu ea la mare. ca nu m-am bucurat de nisip si de zecile de minute in apa dupa care sunt topit inca de mic. cand mergeam la plaja cu tata si uitam sa mai ies din apa. ma intorceam la mal cu buzele vinete si cu mainile sifonate. imi e dor sa ascult vama veche sa fie inceput de august, o noapte calduroasa si ea. si sa ii spun la ureche incet „si mai e ceva ...tu stii ca iarna tu esti marea mea”

Strada lu' peste prajit in apa nova!

ma gandeam intr-o zi ce dracu e asta cu strazile „stada unde am baut prima cafea cu adela”. cine a facut treaba asta si de ce. imi si imaginam un dialog. buna ce faci? unde naiba esti, stiai ca mergem la teatru la sase, unde esti? pe strada unde m-am cunoscut cu corina? pai mergi inainte treci de strada unde am mancat primul pateu cu branza si acolo faci dreapta, treci de intersectia unde george a baut primul suc de mere padurete. iei un taxi din fata strazii unde m-a prins ploaia cand eram cu irina si gata. ajungi exact unde sunt eu. pe strada unde tinel o tinea atat de tare de mana pe mirela incat a stranutat de durere. acolo te astept cu o umbrela pentru ca a inceput ploaia. cu toate ca daca ma gandesc mai bine, era mai ok sa ma astepti pe strada unde mi-am pierdut virginitatea cu o studenta moldoveanca in camin la moxa. ce coincidenta acolo sunt si eu. insa vin de pe strada de unde am facut-o pe adriana sa urle de placere. vad ca deja ai ajuns pe strada unde putem sa lasam bunele maniere deoparte. sper sa ajungi pana la urma si pe strada pe care am baut primul ceai negru care ii place ei mult adica la planters. cica exista o campanie de ce iubim bucurestiul lansata de apa nova. mai multe insa nu stiu. oricum mi se pare o mega mizerie. iar brandul nu imi spune nimic. doar cand nu curge aud ceva de apa nova, in rest nimic. oamenii cred ca daca o sa vad o placuta din asta o sa uitam de procese pentru facturi umflate, de care oamenii si-au dat seama dupa ce si-au pus apometre. cred ca inainte de a face bucurestiului declaratii de dragoste siropoase apa nova ar fi trebuit sa aiba o campanie care sa clarifice din nelamuririle oamenilor in legatura cu ce face compania si cu actiunile pentru care este ea responsabila. mesajul este oricum ipocrit iar scopul campaniei nu il vad. eu iubesc strada smardan, pe langa teatru la tata, lipscani nu iubesc momente din copilarie sau din tinerete, care in mintea noastra sunt legate de locurile in care s-au intamplat. vreau si la constanta sa fie campania. strada pe care mazare s-a gandit sa faca aqua magic sau si-a dat seama cat de utila e taxa pentru mamaia pe care o platesc toti la bariera.

Nu e panica in tunel!

lumea in care traim ia forma starilor si emotiilor pe care noi le exprimam, creand universul nostru launtric. universul in care traim, in care ne desfasuram cuprinde experientele noastre, secretele noastre si este format din gandurile noastre. calitatea destinului nostru, starea sanatatii sau durata fericirii este consecinta caracterului nostru. caracterul este format din obiceiuri, reflexe, tendinte iar acesta vin din continutul gandurilor noastre. stresul, agitatia, nelinistea la o examinare mai profunda nu sunt decat rezultatul unei gandiri haotice. de aceea cum suntem noi asa este si universul in care traim, cum gandim asa este si perceptia asupra existentei noastre iar un proverb chinez spune: "esti ceea ce gandesti". gandirea pozitiva face ca lumea in care traiesti sa devina pozitiva. daca gandesti pozitiv, nu poti fi negativ pentru ca gandind pozitiv devii acea pozitivitate. luindu-te ca punct de referinta, tu devii centrul. retrage-ti toate simturile si lumea din jurul tau va disparea. inchid ochii si totul se intuneca. asta este ceea ce experimentezi. asta devine obiectul cunoasterii tale, restul sunt presupuneri. pentru o fiinta stresata lumea devine un pericol, pentru un om trist intreg universul este jalnic. unii sunt deprimati ca universul in care traiesc a fost creat asa tocmai prin modul lor de a gandi. cat de minunata devine viata pentru acela care gandeste pozitiv! el vede in fiecare clipa o noua modalitate de a experimenta bucuria, savoarea sublima a miracolului. in natura el infloreste cu fuecare floare. o fiinta pozitiva isi face chiar si din probleme un prilej de bucurie. astfel poti intelege mult mai usor de ce nefericirea este o stare care patrunde in toate actiunile celui care o genereaza sau o intretine prin ganduri. cand esti pozitiv nu poti fi negativ si nimic din starile negative nu te pot atinge pentru ca tu nu le atragi. se spune despre unii oameni ca atrag ghinionul orice ar face. e pura intamplare? dar daca privesti mai atent vei putea observa ca acesti oameni au un comportament preponderent negativist. in prezenta unui om care se crede invins nu te poti simti in siguranta. oricat ar pierde, prin atitudinea de invingator si plin de incredere omul poate oricand sa reuseasca. problemele exista ca sa fie rezolvate. asta iti spun in fiecare zi. si asa e. vorba ta "nu e panik".

Ireversibil sau lungul drum catre intuneric!

ireversibil = care se poate produce numai intr-un singur sens; care nu poate reveni la starea initiala; nereversibil. ale carui urme nu mai pot fi inlaturate dupa revenirea la starea initiala. asta am gasit la dex cand am cautat ireversibil. ce face gaspar noe e incredibil. este traire pana la ultima picatura, este sensibilitate, este durere, este viata pur si simplu. ireversibil este un film care iti da o stare, un film pe care il urmaresti lipist de monitor, fara sa clipesti. orice gura de apa pe care o bei te poate priva de la bucuria pe care o emana ireversibil. noe e un geniu. si-a asumat reactiile si ne-a propus un altfel de cinema: extrem, puternic, brutal, care nu foloseste jumatati de masură. cat de tare a putut sa ma impresioneze durerea lui alex in timp ce era violata in tunel sau ura cu care il lovea pierre in cap cu stingatorul pe unul pana il desfigureaza. evenimentele se deruleaza de la coada la cap, iar actiunile se justifica intr-un timp rasturnat si totul e aparent de neinteles. timpul este dusmanul cel mai letal. el distruge tot. ca si rugina. incet si sigur. exista multe intelesuri, multe piste, multe variante. fiecare mai grea decat cea mai buna. decizii, controverse, intrebari. liniste si multa panica dar un singur destin. cel scris inainte sa fim pe pamant. un drum care ne surprinde doar pe noi, cei care il parcurgem. timpul scoate la iveala totul. cel mai important este cum mergem pe drum, ce atitudine avem si mai ales drumul sa nu fie in zadar. putem sa folosim acest timp pentru a ne perpetua specia, sau pentru a uita micimea nostra sau pentru a face fericit pe cel de langa.

Ainamor felinarelor turquoise!

m-am trezit ieri dimineata foarte optimist. traiam in ainamor si asta chiar nu imi ocupa tot timpul. o dimineata linistita, insorita, multe flori carnivore pe terasa acre se hraneau cu morcovi, piticul de la brick cu sort mov facea ardei umpluti in bucatarie, in fata magazinul lui mihai albu, tiriac senior impartea cocaina murdar pe mustata de praf alb. decebal traian burebista remes era un om linistit si correct in banca lui. se ocupa impreuna cu sotia lui de o gradinita cu program prelungit unde taxa pe an era de 15.000 de euro pe cap de copil. akebono era cel mai mare striper din trupa lui cornel pasat si avea spectacole in fiecare sambata seara in bamboo, iar vara mergea pe plaja la perla si avea colaborari stranse cu oamenii de la radio vacanta. marian ralea facea emisiunea in „pat cu marian” impreuna cu doctorul cristian andrei si cu luis lazarus si dezbateau probleme care se rezolva doar cu viagra. gigi becali a ajuns in sfarsit presedinte. presedintele asociatie accept si organiza parade ale minoritatilor sexuale in fiecare weekend prin toate orasele tarii. statiile de metrou s-au modificat astfel: statie in fata la cabaret si bamboo iar lacul tei se numeste lacul fratelli. borcea si-a tatuat chipul lui gigi becali pe spate si a devenit actionar la steaua. tamango este retinut la circa 17 pentru ca a insultat un tigan si poate sa primeasca ani grei de puscarie pentru ca l-a facut tigan pe patapievici. basescu si-a deschis un club de fitze in costinesti langa discoteca ring unde se vinde doar moet si kristal. teatrul oleg danovski din constanta a dat afara toti balerinii si a angajat clowni care umfla baloane in forma de catelus. mazare a facut un contract cu bernie ecclestone pentru un circuit de formula unu in mijlocul marii iar busu a promis ca de acum inainte bucurestiul o sa fie la fel ca si londra. o sa ploua multe, insa doar cu bucati mari de svaiter.

Saizeci de secunde!

in ultima vreme invat cate putin unul dintre cele mai importante lucruri. sa ma bucur in fiecare zi de tot ce se intampla in ziua respectiva. driii stie cel mai bine sa ma invete asta. si incet incet mai invat de la o zi la alta sa merg. sa ma bucur de fiecare data cand rade si mai ales cand stam impreuna si amndoi suntem super chill. omul meu gabriel garcia marquez stie mai bine sa spuna in cuvinte ce simt acum. spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja sti. as dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. as merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. as asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Visul real!

muzica se aude din ce in ce mai incet, un zgomot ciudat ma trezeste din somn. zborul unei libelule cu batai puternice de aripi nu ma lasa sa dorm. visasem asa frumos si acum m-am trezit. m-am dus la frigider, am scos pachetul de unt, am intins putin pe o felie de paine prajita si m-am intors in pat. m-am asezat in mijlocul patului si am deschis televizorul. alb peste tot. nu mai prindeam nimic. la un moment dat iese cucul si canta. e cinci fix. nu mai pot sa dorm. aprind lumina si ma uit pe pian. toate lumanarile sunt stinse. le aprind pe rand. imi plac maxim. pun coldplay si ma asez din nou in mijlocul patului. libelula ma simte si se ascunde in spatele dulapului. prajiturica cu crema de lamaie nu mai este. imi era pofta. se deschide usa de la terasa si intra un flutere cap de mort gigantic cu o havana in gura. fumeaza in camera fara sa stie ca nimeni nu are voie sa isi aprinda tigara in camera in care dorm. lumea fluturilor care fumeaza havana e tare suparata. nimeni nu fumeaza in camera. ascult in my place si ma bag in pat din nou. vreau sa dorm. cu toate ca nu stiu daca tot ce s-a intamplat pana acum era in vis sau nu.

Puterea obisnuintei!

dupa mai bine de doi ani si ceva m-am intors la comedie cu un regret. mi-a placut maxim ubu. piesa pentru care a invatta tata ultimul text din lumea asta. poate si cel mai greu. auzean cat de des isi repeta textele. imi e dor de ubu. si imi doresc sa il revad cu dri. dar nu se mai joaca. ubu rex si sinistra sa sotie madam ubu sunt unele dintre cele mai venerabile creatii ale suprarealistilor, care, paradoxal, se impun si raman nemuritoare o data cu prematurul sfarsit al parintelui lor, alfred jarry. supra-realisti si nu prea! ubu rex si nevasta-sa sunt mai degraba eroii unei satire decat niste caractere de roman absurd. autorul lor vrea sa epateze si sa jigneasca burghezia franceza, punandu-i in fata aceasta oglinda. este un simptom ca, la noi, ubu a fost adus pe scena pentru a satiriza altceva. pentru ca vremurile s-au schimbat. inceputul postrevolutionar al aparitiei jupanului ubu s-a facut cu memorabilul „ubu-rex cu scene din macbeth“ al lui purcarete. un spectacol sangeros - amintirea revolutiei si a ceausestilor. imi place maxim tompa gabor si sunt fan mihai constantin care e incredibil in rol. i se potriveste perfect. teza spectacolului, care umfla comic personajele si situatiile in chip foarte amuzant, este ca, inaintea lui smith al lui george orwell, ubu ajunge la aceeasi concluzie: libertatea e sclavie. si viceversa. sunt multe aluzii, mai fine sau mai directe, in spectacolul lui tompa la drumul nostru spre lumea civilizata in care intram cu mingea la picior, multe iluzii si certitudinea ca vom avea o libertate bine stransa in chingi comunitare. pacat ca nu mai e lordul englez care platea bani buni sa il vada pe ubu. omul a plecat acolo unde poate ii este mai bine.

Dri versus Muse....atat!

sase octombrie, doi zero zero sapte, muse, multa lume, cat de repede a trecut totul. parca ieri aflam de la cristian pe strazile inguste din venezia ca vin in romania. m-am speriat putin cand am vazut atata lume si am avut un mare gol in stomac pentru ca vroiam din tot sufletul sa iasa perfect. am cautat, mai mult dri decat mine un loc de parcare cat mai in centru sa nu fim nevoiti sa luam taxiul pana la stadion. am intrat in forta , mai intai timizi la coada am stat pe genul regulamentar apoi dri a fortat gardul si am facut si eu acelasi lucru. de aici in colo e mai mult tacere. , brett anderson - beautiful ones si apoi muse. feeling good, hysteria, sing for absolution, starlight. fara cuvinte. probabil cel mai bun concert ever. dri in forma maxima, a dansat, s-a cuibarit la mine in brate pentru ca batea un pic vantul, am dansat, am cantat ca doar pe amandoi ne-au dat afara de la balet. si am trecut imediat de la emotiile care mi-au chinuit stomacul inainte la starile senzationale cu muse in urechi. impecabila vocea lui bellamy, exact ca pe cd, lume foarte multa, cu gentute pe umar, mult gri si negru si dri. cea mai impotanta.

Ploaia din mine!

asculta-ma cum ascultam ploaia, nici prea atenta, nici distrata, pasii usori, picurati, apa care este aer, aer care este timp, ziua ezita sa plece, noaptea nu a venit inca, chipuri ale cetii la colţul strazii, chipuri ale timpului la coltul acestei fraze, asculta-ma cum ascultam ploaia, fara sa asculti, asculta-ma vorbind cu ochii deschisi spre inauntru, adormita, cu toate simturile treze, ploaie, pasii usori, rumoare de silabe, apa si aer, cuvinte fara greutate: ceea ce am fost, ceea ce sunt, zilele si anii, aceasta clipa, timp fara greutate, apasare enorma, asculta-ma cum ascultam ploaia, asfaltul umed luceste, ceata se ridica si merge, noaptea se deschide si ma priveste: esti tu si silueta ta de vant, tu si chipul tau de noapte, tu si parul tau, fulger lent, traversezi strada si-mi intri sub frunte, pasii de apa pe pleoapele mele, asculta-ma cum ascultam ploaia, asfaltul luceste, traversezi strada, este ceata hoinarind prin noapte, este noaptea dormind in patul tau, este hula respiratiei tale, degetele tale de apa imi umezesc fruntea, degetele tale de foc imi ard ochii, degetele tale de aer deschid pleoapele timpului, naluca de aparitii şi invieri, asculta-ma cum ascultam ploaia, anii trec, clipele revin, auzi pasii din camera vecina? nici aici, nici acolo: asculta-i intr-un alt timp care este clipa asta, asculta pasii timpului inventator de locuri fara greutate sau spaţiu, asculta ploaia fugind pe terasa, noaptea crescand sub arbori, un fulger si-a facut cuibul intre foi. incerta gradina in deriva intra, umbra ta imi acopera pagina. octavio paz

Lungul drum al meu catre mine!

dupa postul de ieri am simtit ca trebuie sa existe si o urmare. nimic nu e intamplator. impreuna cu prietenul meu pablo am gasit ceva si pentru astazi. o urmare fireasca a postului de ieri. moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste. moare cate putin cine-si face din televiziune un guru. moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii,acele emotii care fac ochii sa straluceasca,oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii. moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile". moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din ei el insusi. moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat. moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza. moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea. evitam moartea cate putin, amintindu-ne intodeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. totul depinde de cum o traim. daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare. daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul. daca va fi sa plangi, plangi de bucurie. daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale. daca va fi sa furi, fura o sarutare. daca va fi sa pierzi,pierde-ti frica. daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire. daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi.

Traiesc acum!

am gasit o insemnare a lui garcia marquez in care spunea exact ce ganduri am in momentul de fata. ce simt acum. sigur sunt ca vorbele lui sunt cele mai bune in contextul in care sunt eu acum. "spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-aş da o imbratisare, un sarut si te-as chema înapoi sa-ti dau mai multe. daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc” si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii. ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. de aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii." vorba ei care ma termina si ma ia nervu': "sa te bucuri ACUM pentru tot ceea ce ti se intampla".

Printesa dri si broscuta trava!

a fost o data ca nici o data ca de nu ar fi nu s-ar mai povestii un broscoi care traia in varful unui copac, pe ultimile crengi ale acestuia, de acolo putea vedea si asculta lumea. zi de zi broscoiul astepta pe cineva cu care sa vorbeasca si el, dar pe acolo nu treceau decat fluturi si pasari si el saracu nu intelegea o boaba din limba lor. la poalela copacului venea in fiecare zi o printesa foarte frumoasa, ca un inger de frumoasa, dar care plangea mereu, si asta il inngrijora mult pe broscoi si dorea mult sa afle de ce plange si sa o ajute. nu putea cobora di copac de teama ca nu ar mai fi putut urca si pe jos pe pamant erau tot felul de bestii carnivore care mai de care mai crude si nemiloase. printesa frumoasa era regina florilor si hainele care le purta intruchipau curcubeul care o invaluiau intr-o misterioasa aura. fata ei alba si neteda si ochi ei caprui erau de o frumusete magica si buzele erau pline de sarutari si secrete. intr-o seara cand vantul batea foarte tare, creanga pe care locuia broscoiul s-a rupt si a cazut tocmai in poala printesei care plangea de mama focului si cand saraca s-a trezit si cu broscoiul in brate speriata a inceput sa planga si mai rau. nici vorba de pupaturi sau sentimente cum se intampla in povesti, printesa a luat un bat si nici una nici doua a azvarlit broscoiul cat colo. broscoiul a ramas uimit de conportamentul printesei, pentru ca el stia de mic de cand era mormoloc si traia cu ma-sa in balta si ii citea povesti ca daca o printesa o sa il ia in brate si o sa il sarute o sa devina un print frumos si o sa traiasca si sa se iubeasca pana la adanci batraneti. asa ca de acolo de jos de unde l-a aruncat printesa a spus doua oracaituri timide sa ii atraga atentia acesteia, dar ea continua sa planga cu sughituri si nici vorba sa il bage in seama pe broscoi. acesta in timp ce a locuit in copac a invatat si ceva din limba pasarilor, cip cirip cirip, cip… si s-a gandit ca daca ar vorbii pe pasareasca poate atunci printesa ar fi fost curioasa sa discute cu el. zis si facut, broscoiul o saluta pe printesa in limba pasareasca: cip cirip, spuse broscoiul. printesa uimita ca un broscoiul ciripeste s-a uitat la el mirat, si-a dat seama ca nu e atat de urat si atat de verde cum i s-a parut cand i-a cazut in poala. broscoiul avea trasaturi daragute si ochi verzi fermecatori, dar era unpic cam unflat asa cum sunt toti broscoii, dar acesta nu era un defect pentru ca il facea mai simpatic si mai pufos. Printesa florilor s-a oprit di plans si cu delicateta a mangaiat pe spate broscoiul si mare i-a fost mirarea cand acesta i-a sarutat mana si a salutat-o spunand: buna ziua prinesa trista a florilor. nu ii venea sa crada printesei ce auzea, la inceput un broscoi ciripitor acum unul care mai stia sa vorbeasca pe limba oamenilior asta era prea de tot, dar singura care putea sa il asculte era doar ea. atunci printesa sa gandit ca ar fi bine sa discute cu broscoiul asa sa mai treaca vremea si tarea ar fi vrut sa stie mai multe despre broscoi si l-a intrebat: broscoi frumos de unde stii tu sa vorbesti limba oamenilor? nu vorbesc limba oamenilor frumoasa printesa, doar tu poti sa ma intelegi pentru ca eu de mult timp te urmaream di varful copacului si eram ingrijorat pentru ca te vedeam mereu plangand, dar nu aveam curajul sa cobor de teama sa nu fiu mancat de jivine. of saracul broscoi, la inceput am fost cu tine rea dar acum sa stii ca vreau sa te ajut sa urci inapoi in copac unde o sa fii in siguranta. iti multumesc printesa florilor, zise atunci broscoiul, dar acum nu vreau sa mai urc in copac pentru ca de acolo de sus nu as mai putea vorbii cu tine si sunt fericit ca suntem prieteni, te-am iertat ca m-ai alungat cu batul. printesa a oftat indelung. ce este? a intrebat ingrijorat broscoiul. povestea mea pritene broscoi este trista, vezi tu ai putut sa ma ierti ca am fost rea, dar nu s-a intamplat asa si cu printul padurii care s-a suparat cumplit pentru ca o data din joaca am ascuns toate florile din padure si am lasat sa creasca doar buruienile. el s-a suparat foc si de atunci imi trimite in fiecare zi un buchet de urzici, si din cauza asta vin aici si plang. broscoiul a ascultat-o pe printesa cu atentie si nu ii venea sa creada urechilor povestea trista a tinerei si frumoase prietene, si pe masura ce stateau impreuna, broscoiul se indragostea atat de mult de printesa incat avea impresia ca ii cresc aripi. dupa ce a facut cateva respiratii preofunde, ca sa prinda curaj broscoiul a marturisit printesei ca este indragostit si ca ar putea devenii si el un print cum i-a spus ma-sa cand era mormoloc si traia in balta. printesa nici vorba sa il creada, ea vroia un print si gata fara pupaturi sai alte scamatorii, unul gata print cum a fost primul. cat timp a stat singur in copac broscoiul a devenit intelept si filozof si a inceput sa ii explice printesei de ce merita sa incerci sa iubesti si ca sa iubesti nu este mereu asa de simplu trebuie sa faci una alta, ca nu e treba usoara si simpla dragostea adevarata, si ea atat de frumoasa si fermecatoare nu merita sa primeasca toata viata urzici si sa stea tot timpul linga copac sa plinga. atunci printesa a luat broscoiul in maini si l-a sarutat, aprope ca a lesinat de fericire si a asteptat printesa sa se transforme dar nu s-a intamplat nimic, atunci a sarutat inca o data broscoiul si tot nu s-a intamplat nimic si tot asa pe masura ce il saruta printesa se indragostea si pana la uram il iubea asa de mult incat nu isi mai dorea nici un print. si s-au sarutat asa pana la adannci batraneti si au trait fericiti.

Mann ist Mann, emotii, si ametist!

duminica, 30 septembrie 2007 (se stie ca e zi de teatru), la tata la comedie, cum ii spun eu, ora 19.00, premiera, „galy gay”, bertolt brecht, emotii multe. nu am mai fost la comdie de cand tata a plecat definitiv, nu am mai simtit mirosul de parchet si parfumul cu care ma drogam de mic, un gol mare in stomac, o emotie pentru ca nu stiam daca o sa ii placa piesa, amintiri cu poze din disparitia lui galy gay de acum aproape 40 de ani, cu stela popescu in rolul vaduvei begbick si cu rucareanu ca si acum in rolul lui fairchild. am intrat in teatru ca acasa, din nou, parca plecasem de acasa si m-am intors plin de dorinta si incarcat de emotie dupa o perioada de mai bine de doi ani si ceva, de la chirita ultimul spectacol cu tata pe scena, februarie 2005. asta pentru ca nu am avut starea sa ma intorc acolo unde nu mergeam niciodata singur si pentru ca nu o EA pe care sa o simt atat de aproape de mine. am revazut holul in care intram de mic si sareau pe mine femeile de la garderoba sa imi scoata paltonasul si sa il agate in cuier, am vazut din nou sala, scaunele, am vorbit cu iarina, am intrat din nou in lumea asta. am simtit ca vorbesc din nou aceeasi limba dupa un exil intr-o tara in care nu stie nimeni romana. ne-am asezat pe scaune, am privit din nou sala si eram gata pentru ceva care imi lipsea. vedeam cu coada ochiului cum isi sprijinea barbia in mana si cum din cand in mirosea parfumelul magic de pe incheietura mainii. mi-a placut ca a fost premiera, ca a ras cu gura pana la urechi, ca s-a simtit bine ca a aplaudat, ca era foarta incantata la giumbuslucurile lui ivascu, ca ii mai explicam eu cate ceva despre cate un actoras de la comedie din sala, ca si-a intins piciorusele pe scaunul din dreapta ei, ca am mers la magazinele cu rochii de mireasa si baxuri de apa minerala de pe smardan. m-am intors acasa, in sala unde ma leaga o gramada de amintiri, pe scaunele pe care am stat de sute de ori, in mirosul atat de familiar personajele s-au mai schimbat putin. dar de serbatorit pe 17 martie tot o sa sarbatorim, vorba ei.