Biloxi si ochii ei magici!

am fost aseara la biloxi blues. sper ruisinea mea nu vazuse piesa. vazusem celalalt neil simon, a fost odata în brooklyn care mi-a placut maxim. aproape aceeasi reteta, tudor in rol negativ, secundar si nu prea, paulica foarte bine ca de obicei, impecabil, imi place maxim de el, iarina regia in plus cu bogdan intr-un rol senzational, arnold epstein, pana si numele e senzational pentru un tip slabanog ca bogdan. imi place simon pentru ca scrie simplu, frumos, curat, construieste personaje bine conturate, care explodeaza la un moment dat de emotie si chiar daca pare o comedioara simpla lasa foarta multe intrebari in urma. iarina are un merit deosebit, a pus pe scena „oamenii” ei care deja au confirmat in brooklyn si au rupt in chirita. cand l-am vazut pe bogdan si pe paul gandul m-a dus imediat la tata. erau pustii care imparteau la chirita cabina cu tata, oamenii care il sorbeau din ochi si pe chipul carora se vedea bucuria cand dadeau mana cu simi si faceau glume cu el. biloxi este povestea unor soldati americani in ultimul an al celui de-al doilea razboi mondial. eugene morris jerome se inroleaza in armata si e trimis la unitatea militara din biloxi. prima plecare de langa familie, plina de parfumul tineretii, naivitatea varstei, intalnirea cu colegii, glumele infantile inerente varstei, prima femeie, duritatea vietii din armata, toate vazute cu sensibilitate. pustii joaca teribil de bine, au o sensibilitate care se vede in ochii lor, o forta care vine tocmai din tinerea lor si din dorinta imensa de a calca pe parchetul unei scene pe care au calcat multi „grei”. situatiile sunt foarte credibile, naturale, pentru cine a trecut prin armata dar si pentru cine nu stie cu ce se mananca treaba asta sunt foarte usor de inteles. cu toate astea mesajul este unul foarte serios alternat cu momente de umor. depistezi tot felul de nuante, tipuri, tipologii, caractere. nimic nu e fortat. chiar ma gandeam daca exista peronaje bune sau rele, chiar si chirila pare un personaj negativ insa in esenta pana la finalul piesei nu e chiar asa. durul si severul toomey este umanizat prin idealul lui de a indeplini datoria militara. el este un idealist, crede ca face bine si in asta nu vad nimic rau, crede cu tarie in idealul soldatului perfect iar soldatul perfect are menirea de a face multe sacrificii ca sa ajunga pana la urma perfect. biloxi mi-a bucurat sufletul. bucuria maxima a venit insa din frumusetea ochilor ei luminosi in care se oglindea perfect scena si din fata ei luminoasa care ma inspira incredibil de tare.