Marea mea, iarna ta!

trenul accelerat bucuresti-mangalia pleaca in cinci minute de la linia cinci. de fiecare data cand vara se ducea ma apuca o nostalgie cumplita. deja pe la jumatatea lui iulie incepeam sa numar cata zile mai sunt pana cand incepeam scoala. de fiecare data ma incurajam de unul singur ca mai sunt destule zile. venea septembrie si parca putin din mine murea. simteam ca ceva s-a dus, bucuria zilelor calde de vara era istorie. nu ma mai trezeam dimineata sa aleg cu ce tricou sa plec din casa, deja ma faceam prietn bun cu puloverele si paltonasele. caciuli, manusi, fulare, frig, ploaie. mama simtea de fiecare data ca nu sunt ok si incerca sa ma incurajeze. in liceu drama verii care se duce era si mai mare. se termina vara se termina parca totul. zile insorite de plaja, nopti caniculare in care un tricou subtirel era tot ce trebuie. nimic nu mai era la fel in septembrie. orasul era trist ca o inima care nu mai bate cu aceeasi putere. in facultate drama era parca mai mare. trebuia sa merg la bucuresti la facultate. si chiar daca incepeam in octombrie toata luna septembrie era ca o convalescenta. anul trecut am fost la mare la fiecare doua saptamani si savuram fiecare firicel de nisip si strop de apa sarata la maxim. anul asta am facut recordul negativ, am fost doar de doua ori la mare si atat. cel mai tare regret ca nu am fost cu ea la mare. ca nu m-am bucurat de nisip si de zecile de minute in apa dupa care sunt topit inca de mic. cand mergeam la plaja cu tata si uitam sa mai ies din apa. ma intorceam la mal cu buzele vinete si cu mainile sifonate. imi e dor sa ascult vama veche sa fie inceput de august, o noapte calduroasa si ea. si sa ii spun la ureche incet „si mai e ceva ...tu stii ca iarna tu esti marea mea”