Numar stele!

putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. uneori din ambele motive. insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza. privim universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… astfel ca, realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: ceea ce nu vedem ne vede. ceea ce nu simtim ne simte. ceea ce nu ne lipseste ne apartine. treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…