Fragil!

un tunel fara sfarsit si o lumina difuza se aprinde in spatele meu. cineva conduce foarte tare, stau cuminte in dreapta si fredonez “song to say good bye”. e inceputul unui final care nu avea cum sa inceapa. este momentul in care habar nu am care e distanta de pe magheru in piata spania? sau de ce dracu renato poate sa devina seful lui theodor si al lui petrica. vantul e din ce in ce mai puternic, mult fum, inima bate din ce in ce mai tare. ea simte si stie ca acum e momentul in care e in centrul atentiei. e momentul in care lars von trier e gata gata sa ii gaseasca un rol in dogville. aproape ca nu mai conteaza nimic si totul este extrem de important. masina merge. mult fum, din ce in ce mai mult fum si un miros ciudat. benzina combinata cu jean paul gaultier “le male”. cateodata cred ca am devenit un mic robotel care face ceea ce face in fiecare zi. nici nu mai stiu daca fac bine sau nu. nu ma mai intereseaza cum spune omul meu cristian. de ce am devenit un robot care rar se intampla sa mai fie miscat de ceva. de ce a inceput sa imi placa sa ma imbrac mai elegant. de ce imi fac cateodata tot felul de filme in cap in care imi spun “lasa ma ca e bine” cand in realitate poate nu e. de ce acord atat de multa incredere oamenilor. de ce am obosit si nu mai am rabdare sa incerc sa am polemici cu oamenii care nu au argumente. ma gandeam ce m-a bucurat cel mai tare in ultima vreme. multe. cateodata prea multe lucruri. viteza creste, acul se misca, aproape ca nu mai are unde sa ajunga. m-am rugat intr-o biserica in marseille. am simtit din tot sufletul ca trebuie sa fac asta si asa de bine m-am simtit. spatele mi se lipeste perfect de scaunul de piele al masinii. lumina se aprinde. imi trec tot felul de imagini rapide prin cap cu tot felul de persoane cu care am vorbit in ultima vreme. o asiatica imbracata cu o geaca de blugi imi intinde o mana. vreau sa ma salveze. de unde dracului sa ma salveze? eu m-am nascut salvat. si cu toate astea nu pot sa salvez pe nimeni?