Carapacea de catifea!

24 aug. 2007


cald, din ce in ce mai cald. o lume uitata de toti si de toate. o secunda uitata intr-o oala de lut se zbate singura, transpirata sa iasa la lumina. nu mai suporta intunericul. ma asez pe o banca in cismigiu si astept ceva. habar nu am ce. am o stare bizara. ma simt ca un zeppelin imens pierdut printre pirinei, care poate sa zboare in orice directie dar mai mult ca nicidata se fereste de varfurile ascutite ale muntilor. e noapte, dar o noapte de care pot sa ma indragostesc la prima vedere asa cum o fac cu o femeie imbracata intr-o rochie albastra, larga, cu flori mari albe imprimate. ganduri, amintiri, o silueta, noapte, mult praf pe jos, un scartait de la o vioara. parca nici sa respir nu imi mai vine. e tarziu. ma ridic de pe banca si parka multe dintre celulele corpului meu vor sa ramana inca acolo. au oboist. un caine mic si negru se joaca pe la picioarele mele. la ce se gandeste el oare. ce e in mintea lui. ce crede el despre mine. cum sunt eu in ochii lui. pleaca, eu ma ridic si dispar in intuneric printer niste copaci cu crengi foarte mari. nu stiu ce caut acolo. e intuneric dar nu imi este frica. cred ca tunelul asta prin care am intrat e drumul. nu o sa ma mai intorc niciodata.

3 comentarii:

Christine spunea...

"ce bine ca esti!"...din nou aici

Konta Kinte spunea...

imi place finalul.suna ca-n filmele western.sau mai degraba ca-n filmele cu Margelatu'.Drumul oaselor trebuia intitulat.te si imaginez...prafuit,satul de atatea impuscaturi ,te duci sa-ti cauti fericirea alaturi de cele trei lucruri care nu te vor dezamagi niciodata:banii,o femeie batrana si un caine.

K. Doro spunea...

Ce bine că au trecut valurile alea de căldură! Ne vedem la anu..