Papusa alba, papusa neagra!

am fost cu niste prieteni in herastrau la terasa si am vazut o familie: mama negresa, tatal alb, o fetita creola. mi-a placut cel mai tare ca aia mica avea in maini un bebe de plastic negru. imi si imaginez dialog in famile.

mama: asta mica vrea un bebe

tata: ok, o sa ii cumparam din plaza un bebe sa se joace cu el. il luam alb nu?

mama: cum sa iei la fetita noastra un bebe alb

tata: dar de ce nu. vrea un bebe de culoare tatalui

mama: nu, nu se poate. la fetita mea ii luam un bebe negru.

tata: dar de ce nu unul alb. macar asta mic sa semene cu taicasu'

mama: bebe negru si gata. sa semene cu ala mai bun din famile

tata: bine. bebe negru. cum zic tu iubita

faza tare ca ei se tot plimbau si la un moment dat a inceput ploaia si aia mica a lasat pe maini bune papusa neagra. in bratele mamei.

Fluturi pe lampa!

nu imi place sa cunosc oameni noi. oamenii care sunt in preajma mea stiu foarte bine treaba asta. ii am pe ai mei si nu am nevoie de oameni noi. sunt bine prins in carapacea mea si cu greu pot sa ma deschid in fata unor noutati. si brusc la un moment dat in viata ta, fara sa vrei apare o persoana. pe o terasa, total intamplator, intr-o seara ca oricare alta, calduroasa, inceput de vara. ciudat, pentru ca pe moment poate nu iti dai seama ce se intampla. nici nu acorzi prea mare importanta. ce poate sa fie? o seara normala, o mana intinsa sa faca cunostinta cu tine, un nume nou, o privire, cateva vorbe. banal. cu cate persoana nu faci cunostinta? intinzi mana de cateva ori pe zi. "otrava, imi pare bine". iti pare bine pe dracu. inca o mana intinsa inca un om pe care poate nu il mai vezi niciodata. dar ti-a facut "placere". dar se intampla, rar ce e drept, sa dai peste altceva. o fata inalta, subtire, pe care vrei sa o studiezi din cap pana in picioare si nu te mai saturi. o persoana cu care nu ai vorbit niciodata dar careia vrei sa ii spui multe. tot ce nu ai rostit de multa vreme. toate filmele care iti ruleaza in cap. o persoana care te inspira numai si prin modul in care priveste in gol, fara sa se gandeasca la nimic sau cand isi propteste barbia in palma si scoate doua cuvinte care nu insemna nimic. iti ramane in minte pantoful ei deschis la culoare, jeansii albastrii care se intind perfect pe corpul ei, rochita alba cu maneci foarte scurte si incretite la capat, privirea, mainile fine, breteaua de la sutienul negru. o vezi cand se ridica incet, cu miscari ample, fine. e de-ajuns sa te privesc tacut. sa-ti vad ochii plini de tot inaltul. ca uitand intregul tau trecut. tu sa nu mai poti pleca la altul.

A plecat haiducul!

imi aduc aminte cu drag de adrian pintea. era catolic il vedeam la catedrala sfantul iosif dar si de fiecare data pe cinci ianuarie la aniversarea teatrului de comedie. era prieten bun cu tata cu care avea o relatie deosebita. era un actor incredibil. plin de sensibilitate. imi placea la nebunie. era calm, vorbea apasat, clar, ii iubea foarte tare pe actorii tineri dar in acelasi timp ii diviniza pe cei din generatia de aur. in unul dintre ultimele interviuri adrian pintea spunea:

"- Va simtiti implinit?

- Da, ma simt implinit: ca viata personala si ca profesionist. Adica am senzatia ca am ajuns la o oarecare maturitate, ca de acum incolo pot construi mai bine si mai constient, ca stiu unde sa caut, profesional vorbind. Si, cel mai important, sufletul meu e rotund, e un intreg, e implinit de tipul de armonie de care a avut intotdeauna nevoie, numai ca eu n-am stiut. Intalnirea cu Lavinia m-a salvat din prea multe cochetarii cu facilul, cu boema. Experiente care sunt necesare si isi au locul si rostul lor. Dar la maturitate am ajuns sa inteleg ca in boema se ascunde una dintre cele mai mari si mai perfide capcane posibile. Am invatat sa pun ghilimele la cuvantul „boema”. Boema nu e altceva decat un reflex egoist de a-ti satisface placerea singuratatii. Dar a alege sa traiesti singur mie mi se pare un pacat. Nu cred ca omul e facut pentru solitudine perpetua."

Minte-ma! Minte-ma frumos!

oamenii din jur mint. mintim toti, mai mult sau mai putin. nu conteaza cum, ce am mintit sau ce am castigat de pe urma minciunii. dar oamenii au tendiinta sa minta. cateodata e urat spus sa minti e mai plastic sa spui "denaturez putin adevarul". cat e minciuna si cat e adevar romantat in ceea ce spunem? ce faci in momentul cand te suna un amic si iti spune ca vrea sa te vezi cu el. daca nu ai chef pentru ca ai altceva mai bun de facut sau pentru ca pur si simplu vrei sa o arzi singur sau cu altcineva o sa spui ceva de genu: "nu pot pentru ca sunt cu masina in service", sau " nu pot pentru ca nu am bani" sau "nu pot pentru ca am promis sefului meu ca il ajut" si atat. nu o sa spui niciodata "nu pot pentru ca pur si simplu in momentul asta nu am chef sa te vad" nu pentru ca ai ceva cu persoana respectiva ci pentru ca esti intr-o stare in care pur si simplu nu vrei sa o vezi si basta. ce iti place sa auzi in situatia asta? adevarul sau o minciuna frumosa. cred ca de multe ori adevarul dar de si mai multe ori o minciuna din asta frumoasa cu un spate foarte bun. intr-o relatie e cam la fel. minciuna aia mica, care nu afecteaza, nu doare e bina sa existe. dar si ea trebuie spusa frumos, ca pe un rol. nu conteaza atat de mult ca m-a mintit cat faptul ca de fiecare data cand descopar cate o minciuna ma simt nu tradat ci jignit. vreau ca atunci cand sunt mintit sa fiu mintit cu stil, plauzibil, bine structurat, vreau o minciuna desteapta, vreau o minciuna pentru intelectul meu, pentru mintea mea. pe care sa o inghit delicat, frumos, incet si sa nu imi cada greu. cred ca am uitat sa mintim, cu cat ne indreptam prin modern puterea noastra de a minti se reduce, scoatem fraza balbaite, schiziofrenice, nu ne mai mintim intr-o arta teatrala, nu mai interpretam un rol al mincinosului victorian. La noi totul s-a redus la ,,sunt la birou!", ,,am treaba!", ,,am o intalnire de afaceri!", ,,trebuie sa plec din oras!". pur si simplu astfel de minciuni sunt jignitoare si sunt mereu aceleasi. daca as avea o relatie nu mi-ar placea sa am parte de ele. dar daca dau vreau sa fie mecanisme elaborate, vreau minciuni colosale, magistrale, gandite. vreau o minciuna pe care sa o cred de dragul genialitatii ei daca nu una perfect sustinuta.

Agrafe, fluturi si stari!

stiu cum esti imbracata din cap pana in picioare, iti stiu fluturasul rosu care s-a asezat linistit pe bluza ta alba, iti stiu sandalele negre cu alb si fundita de pe bot, iti simt sensibilitatea puternica pe care o emani si cand stai la masa aplecata pe spatele scaunului cu agrafa mare alba prinsa deasupra fruntii, iti stiu fiecare deget si fiecare unghie data cu oja rosie. iti simt trairile intense chiar daca nu vrei sa le vada nimeni prin carapacea tare si scortoasa. iti stiu geanta mare si alba in care incape un raion intreg de cosmetice. iti stiu mersul apasat si imi place cum mergi dreapta ca un arcus reglat la maxim. stiu cum m-am trezit dupa ce te-am vazut prima data si te-am visat si mai stiu cat de speriat m-am trezit si am vrut sa te sun de teama sa nu patesti ceva. stiu cati trandafiri rosii o sa primesti cand te astepti mai putin. iti stiu toate agrafele negre care iti prind parul negru, bogat si lung. stiu ca as face un tablou numai cu piciorul tau stang de la genunchi in jos. stiu toate scenariile care mi-au trecut prin minte cand am aflat toate coincidentele stranii si pline de emotie care m-au pus pe ganduri. stiu cat de frumos il mangaiai pe bre. stiu ca m-ai tripat letal cand mi-ai trimis my sweet prince si cand mi-ai spus de piesa de la comedie sau de data cand esti nascuta. stiu cat ma bucur cand imi suna telefonul si vad ca am un mesaj de la tine. stiu cu cata emotie il citesc chiar daca mesajul e gol si doar imi arata cine l-a trimis. stiu cum o sa mergem sa vedem poker. si mai stiu ca nimic nu e intamplator. iti stiu privirea. stiu cum te uiti peste tot si mai arunci cate o picatura de venin placu in mijlocul unei discutii. stiu toate lucrurile si mai am multe de invatat. stiu sa merg dar simt ca tu m-ai putea invata mai bine sa fac treaba asta. stiu.

My sweet prince si multe alte lucruri frumoase!

azi am avut o zi tare ciudata. la modul placut. a existat o persoana care sa aiba grija sa faca dintr-o banala zi de cinci iunie doi zero zero sapte o zi altfel din toate punctele de vedere. cat de tare poate sa te impresioneze cineva care iti da sa asculti, fara sa te cunoasca foarte bine, piesa ta preferata. cum poate cineva sa intre in acel moment in toata treaba asta si sa te tripeze atat de tare, vorba ei, dar si a mea. sa iti trimita sa asculti o piesa care tie iti transmite cele mai tari stari din lumea asta toata. piesa pe care o ascult la nesfasit fara sa ma satur. cum a ales ea din milioanele de piese tocmai aia. si ca sa incheie ziua in cel mai frumos mod posibil ever iti spune ca ii place foarte mult o piesa de teatru in care a jucat tata. din zecile, sutele de piese din bucurestiul asta imens ea sa iti povesteasca despre o piesa de la teatru de comedie. locul unde am copilarit si in care ma simt acasa. cabina in care probam costumele din fuga lui bulgakov, mastile din "lisistrata", unde am vazut primul dario fo sau unde radeam de fiecare data cand vedeam "sluga la doi stapani" a lui goldoni. o zi superba pentru care ii multumesc unei singure persoane. "my sweet prince" este numai pentru sandra.

Cu ochii pe fericire!

imi place in romania. imi place sa merg pe strada sa vad tineri care se imbraca ok, se identifica cu ceva si care chiar o ard ok. ce nu imi place e ca romania a generalizat o forma a handicapului intelectual. citesti o carte, mergi la teatru, urmaresti emisiuni cu rating redus de la unu, doua noptea unde invitatii sunt cam tot timpul aceeasi. patapievici, liiceni, plesi, mungii, mai nou, caranfili, dan grigori. discutam de curand cu un prieten si ii spuneam ca ultimul rol al unei televiziuni, fie ea si de stat, e sa educe. televiziunea prosteste, indobitoceste si manipuleaza. formatorii de opinie in mare lor majoritate sunt niste esuati. care se plictisesc acasa si vor sa apara pe sticla sa se vada si sa se auda. cultura nu o faci in scoala sau in fata televizorului. o faci in sali de cinema, acasa cu o carte in mana, la cinema, in sali de concerte. intelectualul in romania esti o greseala, nu este ca restul. este un dement care nu crede nici 5 la suta din ce scriu ziarele sau ce vede la tv. crimele de la ora cinci au existat intotdeauna iar in romania inca se moare de gripa. a fi intelectual in romania inseamna a te denigra in fata prostimii pentru o idee, pentru recunoastere. a fi intelectual in romania este ca si cum ai fi gay, incerci sa-i faci pe oameni sa te tolereze, sa creada ca esti normal si, poate atunci nu vor mai arunca cu pietre in tine. cu toate astea ma bucur cand vad teatrele pline, ma bucur cand aud oameni care isi cumpara bilet la concerte, ma bucur cand aud pe cineva care imi recomanda o carte si nu ultimul film cu vin diesel.

Calling you!

pentru forta emanata de wanna si pentru discutiile despre viata purtate cu ea si ralu.

Lumea vazuta prin geamul din spate al masinii!

blocuri gri, un raiffeisen bank luminat puternic, o scoala, o statie de autobuz, niste copii care se joaca in fata unui bloc, o gradinita, o farmacie, un cabinet stomatologic, doi tineri care se tin de mana, un market, un bar, o batrana imbracata cenusiu, masini parcate pe stanga si pe dreapta, un mcdonalds, o intersetie goala, stalpi de lumina, o liniste apasatoare, o cladire imensa, o reclama la detergent, un cutie de bere pe trotuar, un parc, lazi pline cu fructe si legume intr-o piata de langa un stadion, baruri, restaurante, oameni pe strada, masini care te depasesc, magheru luminat, o reclama la o crema de maini, o statie de metrou.

Mi-am gasit trenul!

sunt tripat in trenul vietii uitat, intr-un vagon pe o sina postat, pe urmatorul peron vad un rinocer ursuz, gata sa fie devorat, de un vanator prea tacut ca sa fie ierta. imi deschid pieptul cu o surubelnita de platina si indes in el multa iarba. vreau ca trenul sa nu se mai opreasca din mers. sa nu mai poposeasca in halte, sa mearga repede si cand eu imi doresc sa pot trage semnalul de alarma si sa il opresc. sa cobor din vagon, sa imi cumpar un red bull, sa privesc in gol lanul rosu aprins de maci sa trag o gura de aer proaspat sa ma urc din nou in vagon, sa ma asez pe scaun si trenul sa plece cu scartait de roti. e trenul pe care l-am prins si despre care stiu sigur ca merge in directia buna chiar daca mai ocoleste din cand in cand. sunt suta la suta convins ca doar el ma poate duce acolo unde vreau si unde mi-am dorit inca de cand eram pe peron si cautam tablita sa vad daca e buna. nu e tgv insa nici un marfar fara staif. e trenul meu plin de dorinte, trairi, sperante, vise in care am crezut de la inceput. si in care la un moment dat nu speram sa il prind atat de repede. si pe deasupra am si bilet la geam, asa cum nici nu speram.

Actor in filmul meu!

trec in ultima vreme prin diverse stari. am o liniste brutala combinata cu o furie linistita. parca as manca un mar mare si verde si de fiecare data cand as musca din el imi lasa in gura diferite gusturi. ba e prea dulce de ma lesina, ba amar, ba acru, ba cateodata imi ramane direct in gat si ma inec cu el. asa simt. am stari ciudate. vin de la job incarcat mental si vreau sa ma intalnesc cu prietenii la fel de multe ori cum nu vreau sa vad pe nimeni. imi e prea bine cu mine de multe ori incat nu mai vreau sa impart cu nimeni treaba asta. cateodata nici nu raspund la telefon cu toate ca nu fac nimic, ascult muzica, ma uit la un film sau pur si simplu stau in patul meu gigant si nu simt nevoia sa raspund. sunt tripat, vorba papusii ucigase, pe cateva lucruri si raman doar la alea. sunt suta la suta pentru ceea ce fac in jobul meu si aproape ca nimic nu ma mai interseaza. merg la teatru de fiecare data cand apuc. sunt insetat si parca in momentul in care ajung in locul ala minunat nimic nu mai conteaza. doar scena aia si mirosul de lemn. devorez fiecare replica de parca as bea o cana imensa de ceai verde rece. imi ascult mereu aceleasi piese si cu greu unele noi isi mai fac loc in lista mea speciala. vad un film care mi-a placut de nu stiu cate ori si il savurez cu aceeasi placere de fiecare data. stau pe trepte la tnb cu un red bull si ma uit pur si simplu la oameni. ma hranesc doar daca ii privesc. daca vad un jeans albastru misto, o pereche de superstaruri tari, un ceas mare si patrat, un top negru simplu sau un tricou bagat putin in pantaloni cu o curea tare. imi e de ajuns sa privesc cerul, sa ma plimb pe magheru noaptea, sa ma imbrac cum vreau, sa imi dau cu kenzo jungle, sa imi pun conversii rosii si sa beau o sticla de un litru de granini. enough. fug sa ma spal pe cap.

Mama!

azi orice as face gandul meu e doar la mama. cea mai importanta persoana din viata mea. fiinta care m-a nascut si care inca ma invata sa merg. unica persoana pentru care as face orice. singura fiinta pe care o iubesc enorm de mult si pentru care exista prea putine cuvinte care ar putea sa descrie dragostea pe care o port. chiar daca ne mai certam ea stie ca o divinizez. ii ador vorba asta "mama gandeste cu capul de fiecare data". de mic imi spunea ca are mare incredere in tot ceea ce fac si stia ca daca ma supar pe ea peste cinci minute o sa uit care a fost motivul pentru care ne-am certat.

Ploaia din noi!

picaturi de ploaie. o lume noua se deschide. un univers bolnav plin de trairi absurde. o enumerare de momente placute intr-o lume cenusie. tacuta. un uliu survola mai devreme cerul. o relatie absurda dintre o pasarea a paradisului si un vultur plesuv care o ardea batut de vant, ud pana la piele pe terasa la motoare. un nor care dirija o orchestra care canta in ploaie. un genunchi tumefiat punea in miscare incet un picior lenes. care pasea cu greu obosit de atata presiune. doar licuricii isi permit sa nu plateasca factura la renel. pe ei nimeni nu o sa ii intrebe nimic. totul e tacere. toti vor sa musamalizeze cazul. cand e atat de evident ca lumina lor poate orbi oricand o furnica grabita sa aduca celebru graunte acasa pe academiei. o lume tacuta care vorbeste prea mult. o lume plina de pasiune si dragoste. un univers imatur dar frumos in toata splendoarea lui. un urs grizzly isi face curaj si cere numarul de telefon unei veverite grabite. refuzul ei poate sa il raneasca dar el isi face datoria si intreaba. cat de greu e pasul asta de facut. sa ceri numarul unei persoane. cand si ea, la fel ca tine stie ce o asteapta. o sa o scoti in oras si o sa sorbi dintr-o cafea cu un singur gand. fara ca lupul singuratic sa stie ca tu si veverita incercati sa aveti o relatie. bazata pe sentimente, trairi, iubire si compromisuri placute. doar ploaia poate sa faca lucrul asta posibil. e singura care simte treaba asta si nu ramane indiferenta.

Croaziere de lux pe Magheru!

liniste. caldura e din ce in ce mai mare. ai impresia ca o sa vina vremea in care o sa te afunzi in ciment in toiul zilei. vine seara perturbata doar de o ploaie calda. care iti doresti din tot sufletul sa nu se mai opreasca. stau ghemuit in pat si ma uit cu ploua. e o senzatie tare. sa vezi prin geam cum fiecare picatura de ploaie vine in forta si se izbeste de asfaltul molesit de arsita de dupa amiaza. am avut senzatia ca si eu, la fel ca si asfaltul, ne doream acelasi lucru. un dus caldut care sa ne mai trezeasca din amorteala. deodata cerinta noastra a fost indeplinita. am iesit din baie, m-am imbracat in unifrorma alba si eram pregatit pentru drum. sa conduc catamaranul pe magheru. panzele erau ridicate, marinarii ieseau de la motoare, stewardesele direct din creamcafe, toata lumea gata de imbarcare. cand eram gata de plecare, exact din fata de la tnb primesc un telefon. inca cateva prietene ma roaga insistent sa le mai astept inca putin pentru ca au intarziat. d'ale femeilor. machiaj, creme, farduri, gloss. am pornit motoarele, totul era aranjat, am ridicat ancora si am plecat la drum. trebuia sa ne grabim pentru ca la romana la si zece ne intalneam cu pachebotul "achille lauro" de unde trebuia sa mai luam cativa pasageri care aveau din timp rezervate bilete pentru o croaziera de lux din romana pana la unirii. vant din pupa.

Respect Mungiu!

"4 months, 3 weeks and 2 days" a lui mungiu a pus mana pe palme d'or la cea de-a 60-a editie a festivalului de la cannes. "4 luni, 3 saptamani si 2 zile este o poveste desfasurata in timpul regimului lui ceausescu, cand avorturile erau ilegale, mungiu realizeaza unul dintre cele admirabile portrete feminine din selectia de la cannes.

Sado maso meseriaso!

sado maso este un spectacol incredibil. o felie de viata plina de dragoste si de suferinta. sado maso este o infuzie de sinceritate, despre frustrarile oamenilor, despre inadaptarea in societate, despre dragoste, despre parinti, despre viata in toate culorile. de la negru, la gri inchis, la grena pana la nuante de roz. teatru de vitrina, exact in piata rosetti, sado maso este o lectie de viata. gianina carbunariu reuseste dublarea perspectivei asupra spatiului. o relatie ciudata intre vitrina-public-actori-public. existente derizorii frante intr-o societate cruda, gata oricand sa te inghita. sado maso vorbeste despre incertitudinile sentimentale, sexuale, umane, abandonul sufletesc, iubiri pierdute, drame umane. doi prieteni, Sa abia iesit din puscarie dupa ce si-a omorat tatal cu audi-ul sau ultimul model si Ma cu o sexualitate pluridisciplinara, fac un bar pentru sado-maso. si de aici incepe show-ul. vitrina teatrului foarte mic se umple cu papusi gonflabile masculina si obiecte de tortura. prezentul si trecutul sunt "feliate" in mai multe secvente, iar feliile se sedimenteaza intr-o memorie selectiva. Virgil Aioanei este senzational in rolul travestitului Ma, plin de verva si de pasiune cu treceri bruste dintr-o stare in alta. sado maso are umor intentionat. glumele legate de plecarea in spania si singurele cuvinte pe care le stie Ma in spaniola: "y tu mama tambien", reactiile strazii, ale spectatorilor ad-hoc care privesc in vitrina sunt delicioase. sado maso "respira" larg, evadat din chingile scenei, fara a-si pierde teatralitatea. cat de tare e momentul in care cei doi isi dau seama ca barul trebuie sa se transforme direct intr-o gradinita. si asta nu e totul. finalul este bomboana de pe tort. incredibil si total neasteptat.

Doi ani fara el!

26 mai 2005, cea mai trista zi din viata mea. a plecat tata. definitiv. 26 mai 2007. 2 ani fara el, doi ani in care nu am mai vazut ochii lui albastri, degetele lungi, parfumul. am fost la cimitir si am vorbit cu el. e bine si de acolo de unde e acum ma vegheaza si nimic din ce am facut in astia doi ani de cand drumurile noastre s-au despartit nu este intamplator. imi e dor de la boheme. cea mai draga piesa a tatalui meu care intre timp a devenit si a mea. e ultima piesa cantata de el inainte cu 2 zile sa plece. definitiv.

DVD-uri otravite!

ma gandeam ce tare e sa inregistrezi cele mai tari momente din viata ta. sau cat de tare e ca masele din baruri sau cafenele sa fie dotate cu un vinil care sa inregistreze toate discutiile iar cand te intorci in acel loc sa poti sa asculti ce ai vorbit ultima data. sau prima data cand ai fost in locul respectiv. mi-ar placea sa exista momente din viata pe care sa le revad. imaginile sa imi aduca aminte mai bine despre acele momente. si sunetul sa completeze toata treaba asta. cateodata imi doresc sa fie un big brother imens care sa ne monitorizeze doar cand vrem si dupa un party tare, o excursie la barcelona sau un weekend la mare sa gasesc in cutia postala un dvd cu filmul. mi-ar placea sa am un dulap mare, verde, plin de dvd-uri cu toate momentele astea tari si sa il revad cand am chef. sa il revad atunci cand oamenii cu care am fost nu mai pot sa fie langa mine.

Piese care leaga!

stateam ieri de vorba cu fetele mele de champions league. asta pentru ca am vazut finala cu ele la grind si imi povestea raluca ca unele piese pot lega oamenii. pentru ele si pentru cei care se bucura impreuna cand asculta aceeasi melodie dedic piesa de ma jos. piesa despre care a fost vorba aseara. rem - "losing my religion"

Imi pare rau!

imi cer scuze pentru ca sunt de mult ori prea vulcanic. imi sare tandara din orice. ma cert cu cei care imi sunt cei mai dragi. oamenii la care tin cel mai mult. vreau sa ma iertati si sa puneti tot pe seama faptului ca de multe ori am prea multe pe cap si rabufnesc pe cei pe care ii iubesc. vreau sa ma intelegeti si sa stiti ca mereu oamenii mei au fost, sunt si o sa fie multa vreme de acum inainte in sufletul meu. acolo in locul ala ferit unde greu intra cineva si foarte greu mai poate sa iasa. imi cer scuze pentru ca de multe ori imi sare tandara prea repede, dar la fel de repede imi revin, imi pare rau si imi cer scuze. o iubesc pe mama de ma topesc. as face orice pentru mama. e cea mai importanta persoana din viata mea. si o rog sa ma ierte pentru ca de multe ori gresesc fata de ea. ma enervez, apoi o sun sa ii spun ca o iubesc enorm pentru ca si acum ma invata sa merg. imi pare rau ca ma mai cert cu oamenii mei de la constanta sau din redactie. imi pare rau pentru ca de multe ori reactionez aiurea si in secunda doi imi pare rau si regret. prietenii mei pe care ii iubesc si pentru care as face orice numai ca sa le fie bine. ii cer scuze alinei pentru ca am fost asa cum nu trebuia sa fiu si imi pare rau. dar ea nu trebuie sa uite ca este in sufletul meu...."sa stiti ca va iubesc pe fiecare in parte" cum zice emil