despre oameni frumosi

am eu o problema cu normalitatea. stiu ca e o chestie relativa. stiu ca pentru mine normalitatea inseamna altceva decat pentru omul de langa mine dar imi place de fiecare data cand intalnesc un om normal, din punctul meu de vedere, sa ma bucur pentru ca exista. imi plac oamenii, ii ador, traiesc ca sa vad oameni, ca sa ii cunosc...nu vreau sa ii inteleg, vreau sa incerc sa ajung la stadiul in care ii accept asa cum sunt. sa lucrez la capitolul toleranta...lucru care nu imi este prea facil. insa promit ca o sa incerc sa imbunatatesc lucrurile. nu despre asta am vrut sa vorbesc. am vrut sa vorbesc despre bucuria de a intalni oameni frumosi, oameni simpli, curati...puri. oameni care au ceva de spus, care se expirima ..in felul lor. oamen curati care gandesc frumos si pur. stiu ca am devenit un pic ambiguu. nu vreau sa vorbesc in general. si nu vorbesc in general cand scriu asta. vorbesc despre oamenii curati, normali, simpli peste care am dat pana acum. sunt cativa. poate daca erau multi nu ii apreciam atat de mult. imi place sa ma bucur alaturi ei. imi place sa simt ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu ei, imi place ca exista si imi place cand ii intalnesc. sunt rari...dar buni. ce inseamna un om frumos? un om care are ceva e spus, in felul sau...un om bun, un om cald, un om caruia poti sa ii spui orice...un om tolerant, un om curat, un om care o arde simplu, decent. asta e normalitatea mea si ma bucur ca am intalnit astfel de oameni.

25.03.2011 (vineri)