Pauza de viata!

e unu 35. stau in pat si nu am somn. ma gandesc la o zi mizera care a mai trecut. mai devreme am avut un soc, credeam ca e sambata si nu am aucat sa ma bucur de weekendul asta. intrasem in panica,


ma gandeam ce repede trece timpul, am vazut o reclama cu mos craciun la televizor. deja e iarna, mai e o luna pana la craciun. timpul asta e groaznic. se grabeste extrem de tare. lumea se invarte, sute de oameni trec pe langa mine in fiecare zi, toti se grabesc, alearga, fug dupa ceva. toti au un scop bine definit. toti trebuie sa rezolve ceva, sa ajunga undeva, sa se intalneasca cu cineva, sa faca ceva.

timpul asta e din ce in ce mai scurt, nu mai am taimp sa stau si sa gandesc. sa imi pun intrebari, sa am dubii pentru ceva, sa calculez, sa urmaresc ceva. totul se rezolva instant, viata este o supa la plic. o cumperi, o desfaci din punga, o versi in vasul apoi torni apa peste. lucrurile devin din ce in ce mai simple, treburile se rezolva din ce in ce mai usor, timpul este din ce in ce mai scurt. de ce nu mai avem timp sa ne gandim si la noi? de ce nu mai avem un time out la viata? de ce nu putem sa ne afundam in visare? de ce in ultima vreme si visele au devenit scurt metraje?


de ce nu mai am timp sa ma opresc putin, sa respir adanc, sa opresc totul si sa fac o pauza de gandire, o pauza in care sa imi trag sufletul. sa nu  mai alerg dupa nimic. sa stau si sa ma gandesc, sa respir, sa ma urc intr-un zepelin si sa fac o expeditie in mine, in iterior, un drum pana in suflet cu escala prin corpul asta care a inceput sa ma doara. vreau o pauza, ma simt obosit, vreau sa imi repar ranile fizice si sa revin in cursa, pentru ca sunt sigur ca daca ies o sa imi doresc cat mai repede sa revin, sa alerg din nou, sa vad din nou oamenii pe strada care alearga, sa ii vad pe toti preocupati de viata asta la plic.


am devenit imun la atacuri, nu mai vreau sa ma afecteze fiecare sageata care ar putea iesi din padure si si-ar putea gasi destinatia in mine

vreau sa ascult placebo, la peste 1372 de kilometri departate de bucuresti, pe iarba verde a unui parc, inconjurat de oameni care nu spun nimic, cu soarele care sa arda pe cer si cu narile invadate cu miros de levantica.

nu vreau sa mai vad sacalii la tv, nu vreau sa mai aud polemici despre vot, nu vreau sa vad pusti imbracati cu geci cu oprescu pe spate, nu vreau sa mai aud claxoane, nu vreau sa ma mai ploua cand alerg spre birou, nu vreau sa ma doara spatele, nu vreau sa treaca o saptamana fara sa vad o piesa de teatru. vreau sa fac mai mult pentru minte si suflet, vreau o pauza la viata.