Ingropati-ma pe dupa plinta

10 feb. 2011

Este cea mai placuta experienta teatrala din ultima perioada. De la oscar sit anti roz nu am mai simtit emotia de azi. Patru ore de afundat intr-un scaun si de trait alaturi de niste actori incredibili. Patru ore de emotie, patru ore de intensitate maxima, patru ore de viata pur si simplu. Te intrebi la un moment dat cum dracului de e atat de real. Iti intra in stomac, te macina, iti invadeaza corpul, te cutremura, vibrezi, simti ca ai ceva in tine, ca oamenii fac ceva pe scandura aia care iti patrunde in tine si acolo ramane.

Un regizor exceptional si aici ma refer la marele Kordonsky, un scenograf incredibil, Nina Brumuşilă care a reusit sa faca un décor demential: o scena rotativa care te muta din camera bunicilor in camera pustiului, din hol in sufragerie si apoi in casa mamei, un marian ralea exceptional in rolul unui pusti de 9 ani, asta este chiar demential si o marian mihut care face un rol sensational, poate cel mai bun rol principal feminn intr-o piesa romaneasca din ultimii 10 ani.

O dementa frumoasa la care mai participa bibiri, vizante, claudiu stanescu si valentine popescu. Finalul este incredibil: monologul marianei mihut in fata usii fiicei sale care nu o lasa sa isi mai vada nepotul este socant. Prin ce stari poate sa treaca, prin ce emotii…este greu de crezut ca poate sa fie real. Este o lectie de actorie predata pe viu de mariana mihut care intra perfect in rolul bunicii bolnave psihic care are o singura mare dragoste: nepotul sau. Doar scena din fata usii si era deja destul. Am ramas in scaun, aproape cu lacrimi in ochi si nu am mai avut nimic de comentat minute bune.

Dauna, liniste, gol, vid. Langa mine un domn la 50 de ani s-a dat ochelarii jos si isi stergea lacrimile din ochi. Se poate mai mult? Nu cred. Mergeti sa vedeti spectacolul asta eveniment la bulandra. Va recomand din toata inima piesa lui Pavel Sanaev. Este o bucata de viata dura, plina de durere servita intr-un ambalaj perfect de care sunt vinovati toti cei implicate in nebunia asta. Multumesc george.

PS am trecut si peste disconfortul creat de niste corporatiste cu camasi albe din spatele meu care aveau glume intre el gen suna telefonul pe scena si ele spuneau "nu raspunzi la sms". Chiar imi doream in momentele alea ca gurile lor sa fie umplute cu madulare gigantice de asini din insuele grecesti.

4 comentarii:

Dragos spunea...

Am citit cam ce s-a scris despre aceasta piesa si abia astep sa merg si eu sa o vad, mi-am luat utimul bilet disponibil pe site pt duminica viitoare. Daca tot zici ca te-au deranjat corporatistele :D ce imi recomanzi sa merg singur sa sa merg cu grupul? :D

otrava spunea...

cu grupul. socializarea e buna :)))

Anonim spunea...

ma duc cu grupul data viitoare ca acum am gasit doar un singur bilet. o sa fiu in rind cu doamnele in varsta care vin singure la teatru :)

otrava spunea...

cum a fost?