oscar si tanti roz si cam atat!

ai trait vreodata senzatia sa mergi la teatru si dupa finalul piesei sa nu te mai ridici de pe scaun? sa iti simti corpul greu? picioarele sa nu iti mai raspunda la comenzi? sa vrei sa te ridici si sa nu poti? sa ramai acolo cu toate kilogramele tale, cu toata carnea. sa te umpli de emotie si de sentimente...sa ajungi burdusit de stari, de emotii, de trairi. sa ajungi supraponderal de la atatea stari adunate in doua ore de spectacol. pentru prima data dupa multa vreme sala de teatru mi s-a parut o biserica. ceva ce te incarca cu o emotie greu de descris in cuvinte. de mult nu am mai iesit dintr-o sala de teatru fara sa imi vina cuvinte in gura. sa ma multumesc doar cu bucuria ca respir. la notara, in sala toma caragiu, azi, iunie, doua mii zece am simtit ca nu mai e nimic de zis dupa doua ore de "oscar si tanti roz" cu oana pellea, marius manole, antoaneta cojocaru, cristina cassian si chris simion. cum dracului se poate ca un om sa regizeze un astfel de spectacol. cum naiba sa iti bubuie mintea sa faci asa ceva. sa nu faci un spectacol de teatru, sa faci in doua ore o lectie de viata cu tot ce are ea. plus un bonus: moartea. am inintrebare: chris simion tu nu esti om? tu esti de pe alta planeta? cum sa faci o sala intreaga sa aplaude in delir un diamant de spectacol, o perla. ma inclin in fata oanei pellea care face un rol fabulos, este asistenta perfecta, mama perfecta, omul perfect, wrestlerul perfect. manole chiar parca e un copil care acum afla daca femeile raman insarcinate daca barbatii le saruta cu limba, e suparat ca mos craciun nu exista si nu stie daca exista sa nu dumnezeu. dar cu toate astea ii scrie, vrea sa se intalneasca cu el in spital, vrea sa ii faca cadou de ziua lui...e credil, e incredibil de credibil chris simion. antoaneta cojocaru respira greu si face un rol divin. un rol foarte greu. fetita cu boala fetei albastre. o dementa superba. o mireasca perfecta pentru oscar, o femeie care se supara frumos ca nu e ea prima, o peggy blue divina. si prajita bacon - cristina cassian face un rol de retard frumos, curat si sincer. pe toti ii crezi, sunt de acolo si pe langa astea spectacolul transmite. iti da o stare al dracului de dubioasa dupa. e o copilarie dement de reala, un adevar spus cu zambetul pe buze cu viitoarele cadavre care inca mai zambesc. este o lectie de viata. dupa ce s-a stins lumina mi s-a facut instant pielea de gaina si am ramas pironit pe scarile teatrului. e cel mai bun spectacol din ultimul an - si am vazut cam 1 pe saptamana...multumesc chris simion pentru ca lectia asta de viata si pentru nebunia asta frumoasa, multumesc antoaneta cojocaru ca ai lasat in sala, sa vada spectacolul, niste oameni care se drogheaza cu teatru....

PS am uitat de muzica - The Cranberries DIVIN