Mergand prin tine!

de ce-ti sunt ochii verzi, coloarea wagnerianelor motive si parul negru ca greseala imaculatelor fecioare? de ce-ti sunt buzele patate de violete trecatoare? si mainile de ce-ti sunt albe ca albul tristelor altare. de ce, cand plangi, in plansu-ti moare o-ntreaga lume de petale. de ce, cand plangi, cu tine plange tristetea blondelor opale, iar tortele aprinse-n umbra castelelor medievale. se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme? parul si buzele cand te-nfioara cuvintele ce n-au fost spuse, cand in penumbra violeta a trioletelor apuse pui intr-o cumpana minciuna si-ntr-alta cumpana adevarul, de ce te pleci spre cel mai tanar dintre poeti, si-i strangi cu sete in palme capul, ca-ntr-o gheara de vultur insetat de sange, si dintii tai de ce-i picteaza, in rozu-obrajilor, motive asiriene, din poemul trait de sfintele poete in noaptea-altarelor pagane din babilon si din ninive.