Stand-up exact ca moneda din Botswana!

am fost la stand up la tonka. dupa ce am mers la deko si am ras grav de fiecare data la glumele lui costel, vio si teo am crezut ca o sa fie ok si aici. nu mai vazusem alta trupe de stand up si chiar eram pe genul entuziast. trei baieti si o tipa. super combinatie ma gandeam eu. au inceput oamenii si cu greu daca mi-au scos aproape doua zambete pana la final. erau glume care circula pe net, cu messengeru', inevitabile dume despre masturbare, relatii, cat de mult transpira cotabita sau cum se numeste moneda din botswana.... un fel de "ce am auzit noi prin deko si ne-a placut". spuse prost, un tip care o ardea cu accent moldovenesc. m-au stresat doua faze la modul grav. texte de manele analizate. cat o sa mai radem ca pe un tigan din asta il cheama salam si a compus el o piesa portugalia la milano sau cum ii chema pe aia care fac dedicatii pe la nunti. gen familia cotlet dupa care glume: "astia unde faceau nunta? intr-o mezelarie?". si la fel de grav m-a stresat faza cu monica columbeanu pe care unul o ura pentru ca spunea ca il iubeste pe irinel pentru ce e el ca om si nu pentru masinile, casele si banii multi pe care ii are. sau eternele glume cu tipele care arata foarte bine si o ard cu un burtos, chel si cu foarte multi bani si spun ca il iubesc nu pentru ca are in garaj ci pentru ca el se comporta ok cu ele. nu inteleg de ce unii se streseaza atat de mult cand e mai simplu sa ignori astfel de oameni. ce nu ma intereseaza nu ma intereseaza si gata. nu stau sa imi incarc memoria cu tot felul de lucruri inutile. am o gramada de lucruri care ma intereseaza si pentru care chiar merita sa imi bat capul. oamenii puneau "mosule ce tanar esti" si spuneau ce de cacat e piesa si cat de prost o ardeau alea, sau de ce apar tipele alea de la trident in curul gol. cacat. pe cine intereseaza. fiecare face ce vrea. e 2007 nu mai putem sa radem ca a existat o trupa care avea o piesa in care in care mos craciun era un pusti cu cercel in nas. mai bine plateam intrare si spuneau glume mai bune. chiar ma gandeam sa facem o cheta la masa si sa ii rugam sa o spuna pe aia cu "fiecare om este manelist la a treia sticla de vin" sau "isus care e fan hrusca pentru ca o arde pe colinde".

Beethoven avea ipod!

ma gandeam azi cum ar arata stalin intr-o pereche de converse rosii. sau cum putea sa o arda gauguin pe role prin parcul tineretului. mi-ar placea sa il vad pe napoleon pe un harley davidson gonind pe magheru cu 150 la ora. cred ca il prindea bine pe wilde un t-shirt larg de la billabong. daca beethoven o ardea acasa pe genul manelar, avea pe i-pod melodiile lui gutza si le asculta cand mergea cu jaguarul lui de lux de la bonn la munchen. sau beckett asteptand autobuzul intr-o statie din dublin cu o pereche de superstaruri si bluza de trening adidas. mi-ar placea sa il vad pe iliescu cu freza rasta, un rucsac mare de la quicksilver in spate, cu placa si cu un mare joint in mana stanga. sa il vad pe degas cum soarbe un red bull pana la fund in timp ce picteza. mi-ar placea sa il vad pe hitler pe la ota sau in test point cum o arde pe o bere pana dimineata pe electro.

Nu am fost boi!

Stelele care cad!

merg prin oras si in ultima vreme de la unirii la romana vad o gramada de postere cu laura stoica. nu stiu ce festival. laura stoica in ziua cand a avut accidentul si inca o saptamana a deschis jurnalul de stiri si a fost pe prima pagina in toate ziarele si revistele. apareau tot felul de "vedete" care isi dadeau cu parerea despre cum a fost ea, ce fata buna era, ce voce avea. toate planse, sufereau de zor. acum postere peste tot cu ea. cred ca nu a avut in toata cariera ei mai multe postere decat are acum pe la universitate. de ce de fiecare data cand moare cineva ne pare rau ca o valoare a plecat dintre noi? de ce dramatizam totul? de ce trebuie sa stoarcem pana la ultima lacrima doar ca sa impresionam. gil dobrica o ardea intr-o mizerie grava in ultima vreme. nu se interesa nimeni de soarta lui. nu il chema nimeni pe la tv, iar de cantat prin spectacole mai usor, atat vreme cat blondy are fusta aia scurta si decolteul ala mare. dupa ce omul a zis pas si a plecat apare peste tot. chiar era nevoie ca jurnalul sa scoata un cd cu toate cantecele lui din care sa mai scoata niste bani buni. de ce nu au scos un cd cu el cat era in viata si banii din vanzari ii donau sarmanului gil. asa s-a intamplat si cu dan spataru si cu dem radulescu. ne respectam valorile dupa ce se duc. facem cantece in memoria lui catalin haldan, ioan luchian mihalea sau mihaela runceanu si apoi le scoatem pe piata sa mai luam un ban. notorious big si 2 pac au facut mai multi bani de cand au murit decat cand inca erau in viata. apropos de asta azi am auzit la radio ca a murit jeana gheorghiu. dumnezeu sa o odihneasca in pace.

Batman o bate pe Cat Women!

exista doua mari diferente intre barbati si femei. unu: femeile au intotdeauna o scuza daca sunt nervoase pentru ca o data la 20 si ceva de zile sunt in acea perioada. iar barbatii ca sa nu ramana in urma trebuie sa se taie la mana si sa isi puna putina vata. doi: barbatii sunt atat de orgoliosi incat nu recunosc ca au gresit. intotdeauna din spatele unuio volan el o sa zica "stai linistita iubita, dupa colt facem dreapta si in cinci minute ajungem". asa a facut si maestrul moise. a mers 40 de ani degeaba in loc sa intrebe un trecator unde e israelul.

Frumosul nebun al marelui oras!

sunt sensibil, ma supar de fiecare data la cate o gluma proasta, dar dupa cinci minute uit de ce m-am suparat. sunt sclifosit, cateodata prea rautacios, imi place sa fiu alintat, sunt arogant, direct, acid, superior, ingrat, imi plac elitele de aici poate si otrava. sunt impresionat foarte grav de lucrurile marunte. imi plac detaliile. ma uit la cele mai mici amanunte. sunt esentiale pentru mine. imi plac lucrurile simple. un mesaj gol de la persoanele dragi. o piesa trimisa pe messenger. stiu ca mustesc de defecte, ca nu fac nimic pentru a mi le minimiza, incerc sa invat cate putit de fiecare data cand nu am facut ceva bine. ma intereseaza doar parerea oamenilor dragi mie. nu tin cont de parerile oamenilor care nu conteaza in viata mea. nu imi place sa primesc sfaturi de la oricine. sunt liber, indepedent in tot ceea ce fac. daca o dau in bara sunt impacat ca am facut treaba asta pe mana mea. nu imi plac glumele cu conotatii sexuale sau cele fizice. vorbesc mult la telefon, minute, ajung acasa cu gandul ca nici nu mai vreau sa vad calculatorul si ma asez exact in fata lui pentru a inta pe messenger. vorbind doar de dragul de a vorbi. cu toate ca de multe ori nu am chef sa vorbesc cu nimeni sau in cel mai bun caz vorbesc despre nimicuri doar de dragul de a vorbi. modernitatea ne-a facut sa uitam placere unor minciuni sociale, a unor convorbiri in cuvinte elevate in dublu-sensuri. spui ceva pe messenger si celalalt intelege cu totul altceva, apoi urmeaza 74 de randuri de explicatii cu ce ai vrut sa zici. cred ca uitam sa vorbim din placere dar invatam cu real succes sa comunicam eficient. stam fata in fata cu un om, ii comunicam ce aveam si cand pleaca iti spune "sa imi trimiti un e-mail cu ce ai nevoie".

Doar pentru ea!

Start wearing purple!

Gogol Bordello, 25 mai, Arenele Romane!

I Am My Own Wife!

am fost la odeon sa vad "sunt propria mea sotie" a lui dough wright. un spectacol care te pune pe ganduri. un spectacol care exprima atitudinea lui wright despre o situatie umana clara. cum reactionezi atunci cand un travesti iti vorbeste despre lipsa de toleranta si despre neputinta umana de a accepta anumite situatii. "sunt propria mea sotie" vorbeste despre acceptarea unei alte fete a oamenilor. oamenii care se nasc barbati si care simt din copilarie ca sunt mai atrasi spre latura feminina si invers. pustii care se trezesc la 18 ani ca le place sa o arda in rochie. charlotte este doar o femeie care s-a nascut barbat si care vorbeste despre provocarile prin care trece in decursul timpului. si-a omorat tatal, nazist feroce, pentru ca acesta voia sa-si omoare sotia si copiii. in timpul celui de-al doilea razboi mondial umbla pe strazi cu un carucior pentru a salva lucruri din casele evreilor pe care nazistii le devastau. intalnirea cu matusa ei care umbla numai cu haine barbatesti si care considera ca natura s-a jucat cu destinul lor, i-a marcat drumul vietii. charlotte este un travesti, care iubeste, lupta, adora oamenii si traieste la maxim fiecare clipa. colectioneaza vechituri in propria casa si si-a pastrat cultura pe care a cunoscut-o in regimurile secolului XX, nazismul si comunismul. este un barbat cu suflet de femeie care poate fi acuzata de orice doar prin simplul motiv ca iubeste. spectacolul este fascinant. vinilul care se misca si pe care sta charlotte, muzica, pasarela pe care vine moderatorul emisiunii dar mai ales inregistrarea din tabloul cu wright si dialogul pe care il are cu charlotte sunt impresionante. este un specatol pentru minte si suflet, un specatcol care te face sa te gandesti de mai multe ori in anumite privinte si care musteste de sensibilitate.

Caldura mare si manusi de box!

e cald. din ce in ce mai cald. daca as avea tricouri mai multe la mine le-as schimba la fiecare intresectie. aseara am fost la barul lui doroftei. a fost ok. lume multa, frumos afara, mosu' spunea glume la masa noastra la greu si tot asa. am ajuns in bucuresti si am mers prin oras. m-am oprit la inter sport si am mers direct la manusi de box. mi-am luat o pereche. ma intreb daca mergeam aseara la observatorul astronomic azi imi cumparam luna?

O arzi prost!

m-am uitam la premiile mtv romania un sfert de ora si nu mi-a venit sa cred. unii dintre oamenii astia care apar pe sticla sunt vai de curul lor. se imbraca din ce in ce mai prost. am vazut cateva "dive", din astea pe genu' fara voce, imbracate la fel ca vedetele icsicsics. cel mai tare e ca dupa ce sunt criticate pentru ca se imbraca foarte prost apar imediat pe tv sau in ziare si spun ca le imbraca nu stiu care designer roman. de parca asta e garantie. "marii" creatori de moda din romania fac prezentari de toata jena pe la iasi sau tecuci si o ard pe genu' noi facem numai haute couture. atat de mari suntem incat nu ne injosim sa facem pret a porter. o ardem pe rochii care mai de care mai dubioase, combinatii proaste ce vad si ei pe afara in varianta "made in romania". se lauda unii pe altii cand in realitate toti sunt copti. cand o sa apara in romania vedete care se imbraca asa cum o fac madonna sau gwen stefani? cand o sa inceteze toti sa spuna ca loredana e cea mai bine imbracata de la noi? oamenii astia cred ca daca se incalta cu opinci pe care scrie mihai albu e ok? am un sfat pentru toate vedetele astea de doi lei snopul mai cititi o revista straina, mai intrati pe net, sau mutati fashion tv de pe programul 67 pe 1. unele chiar cred ca se imbraca de la idm. totul sa sclipeasca, mult auriu, cat mai impopotonate, cu fuste cat mai scurte, cu imitatii de la louise vuitton. fetele astea nu inteleg ca o femeie frumoasa poate sa fie imbracata si intr-un sac de rafie.

Chasing Cars

am primit piesa asta de la alina si imi place super mult.....

Testoasele ninja s-au combinat cu Sandy Bell!

m-am gandit azi sa scriu despre desenele pe care le vedeam in copilarie. fugeam de la masa ca sa mai vad pe cine a mai salvat captain planet. tipul ala musculos, cu parul verde, care venea cand il chemau pustii aia cu inele. apa, pamant, foc...imi placea de el. facea ce facea si scapam de incalzirea globala, de poluare, de deseuri. aveam inel din hartie si ne mai prosteam prin clasa. apoi a venit sandy bell. o blonda bunuta cu codite care avea un catelus, tambur si care o ardea cam aiurea. de la ea a venit si super duma pe care o tot dadeam prin generala cu handy bell. pe treaba a intrat denver, the last dinosaur. un dinozaur care vorbea si care avea o gasca tare de prieteni. apoi si-au facut aparitia testoasele ninja. eu imi doream intotdeauna sa fiu raffael. ma suparam daca imi lua cineva rolul prin clasa. apoi o ardeam pe genu' nils holgersson si super mega aventurile lui pe rata aka. cartea cartilor cu uri, memo si oana. nu am inteles de ce batman si superman purtau chilotii peste pantaloni si li se vede mare treaba aia. cred ca uitau sa isi mai dea pantalonii.

Consum vorbe si minute!

vorbesc prea mult la telefon. nu stiu ce m-as face fara el dar in acelasi timp de multe ori il urasc. imi urasc melodiile de pe telefon. mi-am pus cele mai banale melodii tocmai ca sa nu ma bucur cand suna. avem sute de mii de minute gratuite, in retele rosii, verzi, portocalii, siclam, lila. cel putin doua telefoane. un bluetooth, un hands-free. spunem de zeci de ori pe zi ce faci, cum iti merge, esti ok, ce mai e nou, te-ai mai vazut cu unul din grupul nostru, ai vazut aia, ce zici despre aia. o gramada de lucruri inutile. la care mereu raspunsurile sunt aceleasi. ma surpind de multe ori avand o parere despre un lucru. nu mai vreau sa stau pe bara. vreau sa impartasesc parerea cu oamenii de langa mine. imi dau cu parerea despre filme, muzica, politica, sport, basescu, haine, incalzirea globala, uniunea europeana, carti, reviste, spectacole de teatru, concerte. parca nu ma asatur de atata informatie. vreau sa stiu tot. sa fiu la curent, sa nu imi scape nimic. sunt aceleasi subiecte mereu. tariceanu, cum dorm oamenii politici in parlament, ce ziar nou a mai aparut, despre basescu si criza de la cotroceni. analizam relatiile pe care le avem, dam sfaturi prietenilor despre ce e bine sa faca si ce nu, ne plangem ca nu avem timp sa ne mai vedem si sa stam la o cafea, mergem pe strada si scoatem telefonul din buzunar sa mai sunam pe cineva. nu putem sa stam fara sa vorbim. fara sa ne mai spunem cate ceva. sunam aceeasi persoana de doua, trei ori pe zi. ai vazut ce a fost la tv, ai fost la universitate sa vezi cata lume e, m-a sunat x sa ma intrebe ce mai fac. vorbim in somn, vorbim la masa, vorbim cand facem dragoste, vorbim cand stam la coada la film. nu putem sa ne oprim. cand nu sunam pe cineva ii dam buzz pe messenger, ii dam un e-mail cu poze haioase, sau cate un banc basit. cateodata cand e prea liniste chiar mi se pare ceva ciudat.

Cea mai frumoasa zi!

Compromisuri versus compromiteri!

relatia este a fost si va ramane un lant infinit de compromisuri facute de ambele parti. unul uraste sa duca gunoiul, unul nu spala niciodata vasele, unul isi arunca hainele prin toata casa, unul se trezeste mai devreme si face galagie pana il trezeste pe celalalt, unul da muzica prea tare, unul sta prea mult in fata televizorului. fiecare face compromisuri mai mult sau mai putin. nimeni nu e perfect, asta e vorba mea. nici macar eu. promit ca nu o sa imi mai las parfumurile prin toata casa, nu o sa mai adorm inaintea ei, nu o sa mai mananc jumatatea ei de ou de ciocolata. imi place cand vorbesc despre astea. imi plac compromisurile astea. le fac din dragoste, le fac pentru ca persoana de langa mine exista. si pentu ca o iubesc nu doar pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce sunt eu cand sunt cu ea. pana aici totul e bine si frumos dar ce se intampla cand tu faci mai multe compromisuri decat ea? ce se intampla cand micile compromisuri se maresc la fel ca si capusele? ce se intampla cand cineva devine dependent de viata altcuiva? ce se intampla cand cu toate ca esti constienta ca urasc sa duc gunoiul insisti sa fac treaba asa? unde se termina compromisurile si unde incep compromiterile? semana cuvintele. intamplator cred. cand una dintre ele o declanseaza pe a doua? unde e granita? nu cate compromisuri putem sa facem conteaza ci cat de mult ne lasam compromisi. pana unde putem sa ajungem de dragul unei relatii care nu merge? unii dintre noi merg atat de departe incat uita de unde au plecat. altii uita unde au ajuns candva. eu cred ca am facut compromisuri dar cand am simtit ca ma compromit am parasit barca.

Caru cu bere si alte amitiri!

am fost cu colegii la caru cu bere. acolo am dat peste niste oameni senzationali. mi-au canta la ureche de la "radu mami" pana la bucati din carmen de bizet. senzatioanal. mi-am adus aminte de tata si de spriturile lui la caru cu bere. cum pleca de la comedie la car si statea ore in sir cu preietenii lui. am auzit aceeasi muzica. ciocarlia, noi suntem romani, que bella cosa. am baut bere la un litru, am mancat carnati de plescoi, am barfit si am povestit cele mai tari faze din redactie. mi-a placut mult. peretii tapetetati cu lemn, omul cu naiul care trecea pe la mese, halbele de bere de un litru, discutiile cu colegii. mi s-a facut pielea de gaina la ciocrlia. e o senzatie ciudata sa mergi intr-un local unde tatal meu iesea la bere si la o tacla cu cei mai mari actori romani.

Ce bine de mine ca mi-e bine!

m-am gandit sa scriu despre finalul unei relatii. dar nu atat despre finalul ala plin de venin in care acuzele vin pe banda rulanta si inevitabil persoana cu care ai invatat ca pana si aluna de la bomboanele rafaello trebuie impartita in doua nu mai este asa cum a fost iar finalul este tot mai aproape. ci despre momentul in care te vezi cu persoana respectiva si incerci sa ai un dialog. e un dialog in care nu ai prea multe de spus. o asteptare si atat. de multe ori iti e greu sa scoti doua cuvinte. chiar cred ca dupa o relatie nu mai poti sa ramai prieten cu persoana respectiva. iar celebra replica "ramanem prieten" este pura fictiune. nu as vrea sa mai fiu prieten cu tine pentru ca inevitabil, cu un prieten, vorbesti despre tot. si este penibil sa vorbesti despre relatia ta actuala cu omul cu care ai impartit samponul si cu care ai mancat dimineata in pat sandwisuri cu salam de sibiu si cascaval afumat. vine un moment in care te intalnesti cu persoana respectiva si asa stangaci o intrebi ce mai face. ea o sa spuna intotdeauna "sunt foarte bine, asa de bine nu mi-a fost niciodata, imi merge bine pe toate planurile". toata lumea raspunde asa. in momentul ala iti dai seama ca toti sunt fericiti. toata lumea e cuprinsa de o fericire care nu se mai termina. tu inevitabil o sa spui "si eu sunt foarte bine" si tot asa. nu o sa spuna nimeni niciodata "imi e mai rau decat atunci cand era cu tine". toate lumea o sa o arda pe genul ipocrit pana la moarte. chiar exista situatii in care poate esti mai bine decat inainte dar pur si simplu "foarte binele" asta iti iese din gura rostit cu toti dintii. esti foarte bine si atat. restul nu mai conteaza. si atunci e cel mai fericit moment. toata lumea e bine. ce bine.

Diamante si noroi!

traiesc intr-o tara plina de contradictii. o tara in care m-am nascut si pe care de multe ori nu o inteleg. romania e de multe ori prea complexa. eterna si fascinanta in acelasi timp, romania in care m-am nascut se imparte in doua. romania accesorizata cu bolizi de sute de mii de euro care gonesc pe magheru cu 250 la ora. romania plina de fard din cluburile de lux din bucuresti. romania care musteste de dolce & gabbana, vuitton, ferre, versace pe calea victorie in blocuri care cad pe tine la primul cutremur. romania plina de casino-uri si dive care se vand pe un pumn de euro. romania care a schimbat peste noapte pescarul chinez cu moda feng-shui. romania in care scarile de bloc din dristor sunt invadate cu vapori de acqua di gio. romania care s-a lepadat de cumparaturile din piata pentru shoppingul din mall. romania care a facut din tinere nascute in chitila doamne la milano. romania care a schimbat perechile de strampi pe dresuri de matase. pe partea cealalta e a doua romanie. una cenusie care cu greu scoate capul la interval. romania trista care isi cumpara bere la pet. romania care traieste din alocatie. romania care isi coase ciorapii rupti pe bec. romania care bea suc la 5 litri din metro. romania care o arde cu tot familionul in trening in septembrie la mare. romania care e in urma la intretinere si care se bucura ca mai are inca cablu la televizor. romania sapunurilor turcesti si a parizerului. romania autobuzelor pline. romania luxului de a merge cu dacia la iarba verde. romania ciocolatei ieftine si proaste. as vrea sa fiu inteles. nu sunt moralist. nu vreau sa generalizez. vreau doar ca incet dar sigur sa apara romania de mijloc. vreau ca pasul asta dintre cele doua sa nu mai fie asa de mare. cer decenta. cer ca un om care a muncit o viata sa aiba parte de un final frumos. vreau tineri care sa stie ce vor sa faca. vreau mai multa siguranta. vreau ca valorile sa fie recunoscute. vreau sa nu ne aducem aminte de ele doar cand sunt in dric. vreau o tara in care sa nu ma bucur de haine "made in turkey", in care sa nu se puna prea mare importanta pe masina pe care o conduci ci pe cine o conduce. nu mai vreau sa vad prin reviste doar purtatori de yohji yamamoto, astept sa vina momentul in care nu o sa mai existe oameni care nu au citit in viata lor o carte. vreau sa aud din ce in ce mai multa lume ca vrea sa ii vada pe u2 la bucuresti.

Cand nu te gandesti la nimic!

exista cateva intrebari pe care le pun ele intr-o relatie. episodul unu. stai linistit in pat, privesti in gol si nu te gandesti pur si simplu la nimic. dar la absolut nimic. ele nu o sa inteleaga niciodata asta. pentru ca ele chiar profita de fiecare moment si nu sunt pe genu' timp pierdut. castiga fiecare secunda pe care o folosesc la maxim. si atunci vine intrebarea: "la ce te gandesti?" culmea ca tu chiar nu te gandesti la nimic. barbatii au o mare calitate: pot sa nu se gandeasca la nimic. au super calitatea asta pe care ele nu o sa o inteleaga niciodata si atunci exista doua raspunsuri. unu: "imi pare rau daca am fost ganditor. ma gandeam doar ce femeie blanda, buna, iubitoare, atenta, frumoasa esti si ce barbat norocos sunt ca te-am intalnit. doar pe tine te iubesc si numai la tine ma gandesc tot timpul iubita." si doi: "la nimic" care poate sa fie pur si simplu nimic sau fotbal, colega bruneta de la birou sau ultimul model de audi. suntem atat de simpli si sinceri si chiar avem capacitatea de a sta pur si simplu si a nu face nimic. pur si simplu sa nu iti treaca nimic prin cap. ele trebuie sa ne inteleaga si sa ne lase. asa in lumea noastra.