Despre teatru cu dragoste!

azi o sa scriu despre dragostea pentru teatru si pentru actori. teatrul este locul in care ma simt acasa. este un loc de pelerinaj, un sanctuar, un loc in care ma simt atat de mic dar in care ma pot bucura atat de mult. inca de cand intri in teatru parca se schimba ceva in mine. totul este trait cu pasiune.

"Actorul de azi, actorul adevarat, nu se multumeste sa informeze pe spectator asa cum tipograful informeaza pe cititor. Actorul il face pe spectator sa traiască, ba chiar sa joace la randul lui actiunile jucate pe scena. Nu este actor deplin acela care n-a obtinut de la spectator ca, intors acasa, singur in odaie, sa nu mimeze, sa nu imite, sa nu recite, tare sau in gand, cele facute si spuse de actorul care il fascinase" D.I. Suchianu

de la haina pe care o las la garderoba, la momentul in care plasatoarea imi arata locul in sala apoi gongul care bate de 3 ori. o cifra magica. cifra care defineste echilibrul si suficienta, semn magic, plin de ascunse intelesuri cabalice si tainice legaturi mistice. apoi mirosul care iti invadeaza narile, apoi linistea si asteptarea inainte de inceperea spectacolului. apoi piesa in sine. trairile oamenilor pe scandura, emotiile transmise. mi se pare atat de greu si tocmai de asta admir aceasta meserie enorm. si nu numai cea de actor.

"Actorul este un mincinos sincer", Camus

ii admir pe scenaristi pentru creativitate, pentru noptile nedormite, ii admir pe regizori pentru ca fac dintr-un text scris pe o foaie de hartie o un produs de care sunt dependent, un drog letal. ii admir pe scenografi pentru ca ajuta ca produsul final sa fie impachetat cat mai bine. ii admir pe actori pentru ca pot sa se transforme in orice personaj, pot sa traiasca intr-o ora sau doua toata viata unui om. ii admir pentru ca iubesc cat o face un om intr-o viata. teatrul este cel mai frumos drog, singurul drog sfintit.

finalul te umple de bucurie. te ridici, aplauzi, esti incarcat cu emotie, cu speranta, cu dorinta de a merge inainte indiferent de starea pe care o avea inainte de a intra in sala. pentru ca nu am ajuns pe scadura o sa imi fac misiunea de jos. din sala. o sa promovez teatrul cu propriile mijloace. o sa trimit oamenii pe care ii cunosc sa traiasca si ei bucuria teatrului. o sa ma bucur ca inca un om a ajuns acolo. in fata scenei, s-a bucurat sau s-a intristat alaturi de actori. acesti misionari ai sperantei.

"Unele dintre cele mai mari povesti de dragoste pe care le-am cunoscut implicau un actor, singur-singurel", Wilson Mizner.