Dupa ea!

ma uitam la trailerul de la "dupa ea" si ma gandeam care poate sa fie cea mai mare dorinta pe care poti sa o ai. mi se pare geniala fraza "cand ai totul...ai totul de pierdut". pentru ca asa si este. fara sa fie vreo filosofie prea complicata. ce poate sa te faca sa vibrezi. ce poate sa te faca sa iti vibreze fiecare celula din tine, ce te face sa iti curga sangele in vene cu o viteza mai mare decat niagara. o siluate slaba, cu sanii mici si rotunzi, cu picioare lungi, cu parul lung si negru, cu o geanta mare alba pe umar, cu pantofi cu bot rotund si toc inalt in fata geamului de la cream cafe. bea o caffe latte mare la cana si fumeaza o tigara foarte subtire. se joaca cu telefonul. este o femeie superba, cu tenul masliniu, cu trasaturi foarte fine, cu nasul mic, cu ochii mari si negri. e soare si isi scoate din geanta ochelarii rotunzi, mari si negri. ii aseaza pe nas ca sa isi fereasca ochii de razele puternice ale soarelui. bea limonada dintr-o cana mare. atinge incet si delicat paiul cu buzele ei mari, carnoase. sta picior peste picior intr-o pozitie de o senzualitate terifianta. nu o intereseaza de nimic si de nimeni. formeaza un numar pe telefon, cu degetele ei delicate, lungi, cu unghiile de un rosu aprins sangeriu. nu pot sa ma uit in alta parte. mi-a intemnitat privirea si chiar daca mai vreau nu pot sa mai fac nimic. sunt o merioneta tumefiata. imi vin in cap versurile lui rice din "accidental babies": do you cum? together ever with him? and is he dark enough? enough to see your light? and do you brush your teeth before you kiss? do you miss my smell? and is he bold enough to take you on? do you feel like you belong? and does he drive you wild? or just mildly free? la un moment dat se ridica, pune niste bani pe masa si vine spre bine. simt o caldura ciudata care imi invadeaza corpul. trece pe langa mine si lasa in spate un miros divin de parfum. floral de la paul smith.

Departe de tine!

am intrat intr-o biserica la marsilia si am stat cateva minute sa ma rog. in minte mi-a venit in primul rand imaginea lui tata. m-am linistit foarta tare. eram cu omul meu cozac care a simtit in momentul ala ce simteam si eu. sa intram intr-o biserica micuta si sa ne rugam. sa ne linistim. imi pare rau ca nu mai pot sa ii povestesc lui tata cum a fost la roma, cum am dat de mancare la porumbei in venezia, cum am baut bere cu gust de cirese la marsilia sau ce tare a fost la buddha bar in paris. eternitatea asta e ca picatura chinezeasca cu cat trece timpul cu atat golul e mai mare, imi dau seama ca sunt mai mic pe zi ce trece. ma gandesc la el. cum am devenit eu peste noapte o copie imperfecta a lui. cum ajung acasa, cum urc cu liftul pana la noua, cum bag cheia in usa si vad placuta pe care scrie "actor", cum merg pe magheru si parca astept in fata bisericii italiene sa il vad iesind cum o facea alta data. ce trist e sa vrei sa cumperi ceva pentru ai tai dar de doi ani si ceva sa cumperi doar un singur lucru. ce se bucura daca ii aduceam un parfum hugo boss cum ii placea lui, sau un pulover. dau orice sa ii mai vad ochii albastrii. sa il vad cum ma priveste, cum isi frecat manilie, sa il vad cum se imbraca in cabina inainte de fuga lui bulgakov, sa il mai vad inca o data cum ma astepta in gara pe mine si pe mama cu geaca lui sport gri cu galben, cum de fiecare data avea un buchet de flori pentru mine si unul pentru mama. cum alerga dupa tren si imi facea cu mana. ce departe sunt toate. nu am apucat sa ii povestesc niciodata despre cum e sa lucrezi in redactia in care si-a dorit el cel mai tare sa ma vada. ascult tata de la timpuri noi, visul lui stratan sau la adio tu si imi aduc aminte de toate gesturile lui. cum era el tot timpul in umbra mea cand eram mic. as vrea sa am discutiile pe care le aveam cu tine. imi e dor de sfaturile tale pe care rar le dadeai, insa cat de importante erau pentru mine acum. fara tine nici craciunul nu mai e la fel, de paste chiar nu mai simt aproape nimic. vb lui dan iliescu "cand s-a-mplinit sorocul sa vina de craciun, atunci m-a chemat el sa-l duc pe cel din urma drum". tin minte si acum cu cat placere ma ascultai cand iti povesteam cum a fost la paris cand am fost prima data. cu cat drag ma priveai. imi e dor de tine. foarte tare. si cand am ajuns la vatican prima persoana de care mi-am adus aminte tot tu ai fost. ce mult iti placea tie sa mergi iar la roma, sa vezi capela sixtina, sa te rogi. am facut eu toate astea pentru tine si in amintirea ta. te-am carat cu mine peste tot. sa vezi ce iti placea cand erai aici. imi aduc aminte cu placere ultima piesa cantata de tine la pian. "la boheme" a lui aznavour. la fel cum de fiecare data cand aud piesa de pe coloana sonora din love story sau focul vanat e gonit de vant o sa ma gandesc in primul rand la tine, la pasiunea pe care o puneai cand cantai la pian ce iti ceream eu. sunt atat de mic tata si cum iti mai spuneam intr-un alt post "imi doresc sa intru din nou intr-un teatru. sa simt din nou mirosul, sa aud parchetul cum scartaie". am uitat cum e cand erai tu aici. imi e cateodata ciuda ca nu pot sa mai intru in casa si sa te vad pe terasa, sa iti aud vocea, sa ma intrebi cum a fost la job, ce am mai facut, la ce piesa mai vreau sa mai merg si daca am ascultat muzica pe care o recomandai tu. tocmai din dorinta de a te vedea am inceput sa vad in mine o copie proasta, ca orice copie a ta. incep sa te copiez in felul in care te comportai cu femeile, incerc sa fiu modest ca si tine, sa nu epatez, sa ma bucur de fiecare moment din viata mea la maxim, sa ascult multa muzica, sa merg la teatru, sa mananc tot felul de lucruri bune cum iti placea tie. vorbeam si cu coco si ii spuneam si lui ca suntem prea mici. prea mici.

White Oleander!

multe ganduri albe, negre, gri deschis, gri inchis. un pastel perfect. o piesa care se aude in surdina. e calling you de la outlandish. multe, poate prea multe vise traite cu ochii deschisi. o molie imensa care trage in piept o tigara de foi. miroase a cirese in toata camera. o nutrie cu ochii rosii incearca sa se ridice din pat. se aude un zgomot ciudat. multe umbre, o musca isi cauta locul si zboara dintr-o parte in alta. petale de trandafiri albi, o gramada de lucruri nerostite inca, un buchet de flori ofilite pe pian, lacrimi, promisiuni desarte, maini care nu s-au atins de multa vreme, cerceii tai albastrii, o bluza rosie de catifea, o brosa in forma de floare cu petale perfect rotunde. o tarta cu fructe de padure din care a muscat o singura persoana, un pahar de vin care are o urma de ruj pe o parte, o noptiera verde, o lume uitata de toti. o eternitate perfida. o uitare voita. paharul inca isi aminteste cu placere cum cineva la un moment dat savura vinul rosu de porto din el. farfuria e gata, gata sa povesteasca cum in trecut doua lingurite o loveau puternic si mancau din ea o prajitura cu multe stafide si branza dulce. de ce oamenii uita ca amintirile, visele, dorintele, sentimentele, trairile intense sunt cele mai importante. de ce suntem impotenti, de ce uitam sa visam, de ce uitam sa dam un telefon si doar sa spunem alo, de ce nu avem timp nici macar de un mesaj gol trimis persoanelor care conteaza. de ce ne grabim, unde vrem sa ajungem. de ce normalitatea ne socheaza. de ce ne miram ca unii oameni pot sa ne uimeasca printr-un gest simplu, printr-o mana intinsa, printr-un cadou mic. cat de socant a devenit simplul lucru prin care daca oferi ceva se mai intampla sa mai si primesti macar putin inapoi. am uitat sa ne bucuram cand ne trezim dimineata. am uitat sa savuram o discutie cu prietenii, cu oamenii care sunt acolo cand ai mai mare nevoie de ei. vorba lui chirila: "progresam si uitam sa fim fericiti. ingropam bucurii intr-o mare de bitinu te mai poti ascunde. esti mult prea conectat. nu mai poti sa fii singur. esti identificatnu mai poti sa refuzi. nu te lasa sa crezi. te invata sa-ti cauti iubirea pe net. viata este viteza. nu mai poti sa te-opresti! te strivesc cei din urma daca incetinesti! cineva sa opreaca invazia de biti!cineva sa ne faca din nou fericiti..."

In varf e Josephine!

sa spui „cuplul modern este in criza" e aproape un pleonasm, pentru ca tocmai criza este ceea ce-si doreste un cuplu in ziua de azi. scopul unui cuplu nu mai este sa reziste cat mai mult timp, barbatul si femeia vor sa traiasca, sa experimenteze cat mai mult, asa ca adesea ei prefera separarea, oricat de dureroasa ar fi aceasta, unei supravietuiri monotone. prin urmare, cuplul modern insusi declanseaza criza, pentru ca nu mai doreste, ca in cazul cuplului de ieri, sa dainuiasca cat mai mult, orice s-ar întampla, la bine si la rau. cuplul de azi are nevoie de o anumita intensitate. si aceasta nevoie duce uneori la dorinta de a se separa atunci cand intensitatea nu mai este multumitoare. deci cuplul modern isi iubeste propria criza, lucru care ii explica fragilitatea. cateodata chiar cred ca suferinta e mai buna decat lucrurile pozitive care se intampla intr-un cuplu. dupa o perioada spui "pas" si mergi mai departe. schiopatezi insa vrei tot timpul sa mergi mai departe, sa urci pana in varful turnului unde poate te astepate ea. ea, pe care nu o cunosti si doar banuiesti ca alaturi de ea o sa fie intregul cel mai bine definit. pentru asta merita oricand ai simtit ca ceva nu merge sa spui "gata, s-a terminat". sa termini jocul asta si sa te pregatesti pentru celalalt. sa astepti quinta royala, sa nu te multumesti niciodata cu o singura pereche. cuplul modern e in criza tot timpul. atata timp cat vrei sa traiesti clipa, atata timp cat tentatiile sunt din ce in ce mai mari nu ai cum sa te strecori atat de bine printre probleme, la fel ca alberto tomba printre jaloane. intensitatea este cheia. totul se calculeaza in functie de cate celule din corpul tau vibreaza cand esti langa persoana respectiva. cand intensitatea a trecut sau este din ce in ce mai mica fragilitatea este cea care acapareaza totul. devoreaza tot ce a mai ramas. incet si sigur.

Orbitor!

m-am trezit intr-o camera imensa, cu un pat gigant inconjurat cu multe flori viu colorate, un miros de cicoare, o cafea fierbinte lasata pe o masuta si o sticla de lapte, multe prajituri cu crema de vanilie si caise pe farfurie, o cana mare plina cu limonada, multe fructe si un pachet imens de biscuiti cu crema de caramel. o voce necunoscuta ma striga pe nume. habar nu am cine e. de unde stie cum ma cheama si ce naiba caut eu aici. nu mi se pare haios deloc. imi frec ochii si nu imi vine sa cred. deschid doua usi imense ies pe terasa de unde se vede un bulevard gigantic, multi copaci cu ramurile mari si verzi, un parculet in care nu e nimeni si in zare o cladire imensa in forma unui cozonac. e liniste, prea multa liniste. ma intorc in camera si ma asez din nou pe pat. e foarte multa lumina si ma simt straniu. nu imi gasesc telefonul sa sun pe cineva. e straniu. incepe sa se auda incet o piesa. intamplator sau nu e “my sweet prince” de la placebo. incerc sa gasesc o usa sa ies din camera si raman surprins pentru ca nu exista usi. e din ce in ce mai straniu. langa pat vad un buchet mare de lalele mov, un parfum “fleurs du male” de la gaultier, o bratara verde inchis de femeie, doua agrafe rosii, un ruj si o pereche de manusi de piele mov. nu inteleg nimic. ma ridic si vreau sa deschid televizorul. il aprind si vad o imagine ciudata, ma uit din ce in ce mai atent si imaginea incepe sa se limpezeasca. e atat de cunoascuta persoana din imagine incat am uitat cine e.

Carapacea de catifea!

cald, din ce in ce mai cald. o lume uitata de toti si de toate. o secunda uitata intr-o oala de lut se zbate singura, transpirata sa iasa la lumina. nu mai suporta intunericul. ma asez pe o banca in cismigiu si astept ceva. habar nu am ce. am o stare bizara. ma simt ca un zeppelin imens pierdut printre pirinei, care poate sa zboare in orice directie dar mai mult ca nicidata se fereste de varfurile ascutite ale muntilor. e noapte, dar o noapte de care pot sa ma indragostesc la prima vedere asa cum o fac cu o femeie imbracata intr-o rochie albastra, larga, cu flori mari albe imprimate. ganduri, amintiri, o silueta, noapte, mult praf pe jos, un scartait de la o vioara. parca nici sa respir nu imi mai vine. e tarziu. ma ridic de pe banca si parka multe dintre celulele corpului meu vor sa ramana inca acolo. au oboist. un caine mic si negru se joaca pe la picioarele mele. la ce se gandeste el oare. ce e in mintea lui. ce crede el despre mine. cum sunt eu in ochii lui. pleaca, eu ma ridic si dispar in intuneric printer niste copaci cu crengi foarte mari. nu stiu ce caut acolo. e intuneric dar nu imi este frica. cred ca tunelul asta prin care am intrat e drumul. nu o sa ma mai intorc niciodata.

Fragil!

un tunel fara sfarsit si o lumina difuza se aprinde in spatele meu. cineva conduce foarte tare, stau cuminte in dreapta si fredonez “song to say good bye”. e inceputul unui final care nu avea cum sa inceapa. este momentul in care habar nu am care e distanta de pe magheru in piata spania? sau de ce dracu renato poate sa devina seful lui theodor si al lui petrica. vantul e din ce in ce mai puternic, mult fum, inima bate din ce in ce mai tare. ea simte si stie ca acum e momentul in care e in centrul atentiei. e momentul in care lars von trier e gata gata sa ii gaseasca un rol in dogville. aproape ca nu mai conteaza nimic si totul este extrem de important. masina merge. mult fum, din ce in ce mai mult fum si un miros ciudat. benzina combinata cu jean paul gaultier “le male”. cateodata cred ca am devenit un mic robotel care face ceea ce face in fiecare zi. nici nu mai stiu daca fac bine sau nu. nu ma mai intereseaza cum spune omul meu cristian. de ce am devenit un robot care rar se intampla sa mai fie miscat de ceva. de ce a inceput sa imi placa sa ma imbrac mai elegant. de ce imi fac cateodata tot felul de filme in cap in care imi spun “lasa ma ca e bine” cand in realitate poate nu e. de ce acord atat de multa incredere oamenilor. de ce am obosit si nu mai am rabdare sa incerc sa am polemici cu oamenii care nu au argumente. ma gandeam ce m-a bucurat cel mai tare in ultima vreme. multe. cateodata prea multe lucruri. viteza creste, acul se misca, aproape ca nu mai are unde sa ajunga. m-am rugat intr-o biserica in marseille. am simtit din tot sufletul ca trebuie sa fac asta si asa de bine m-am simtit. spatele mi se lipeste perfect de scaunul de piele al masinii. lumina se aprinde. imi trec tot felul de imagini rapide prin cap cu tot felul de persoane cu care am vorbit in ultima vreme. o asiatica imbracata cu o geaca de blugi imi intinde o mana. vreau sa ma salveze. de unde dracului sa ma salveze? eu m-am nascut salvat. si cu toate astea nu pot sa salvez pe nimeni?

Ciao!

mi-am dat seama ca imi transmiti o energie de care nu m-am bucurat de multa vreme. simt mai mult ca niciodata ca nu am cum sa te ratez si ca orice pas gresit pe care il fac este numai din vina mea. langa tine simt sensibilitatea pe care o simteam numai in preajma persoanei dragi mie nascute ca si tine la jumatea lui martie. chiar daca crezi ca nu ai cum sa stai langa tine in varianta masculina o sa fac tot ce pot sa iti arat ca nu o sa regreti nimic, vorba prietenului nostru comun robbie. esti ceea ce imi doresc de multa vreme. combinatia perfecta intre copilul rasfatat si femeia care musteste de feminitate pana in ultima celula a corpului. esti sensibila, vulnerabila si in acelasi timp doritoare sa te aduca cineva cu picioarele pe pamant de pe norisorul pe care iti place sa te mai urci uneori. nu ma surprinde nimic, pentru ca stiu foarte bine cum esti tu, am avut pe cineva care m-a pregatit inainte sa te cunosc. mi-a spus cum sa ma port cu tine daca te intalnesc, mi-a spus ce ti-ar placea sa auzi si o sa ma straduiesc sa nu il dezamagesc. nu e o simpla conicidenta ca te-am intalnit. si nu m-as ierta niciodata daca nu o sa fac tot posibilul sa stai in preajma mea cat mai mult timp. am gresit cand te-am luat prea tare cu prostiile si povestioarele mele amuzante doar pentru mine si in alte cateva lucruri. Insa si asa, cu startul mai greu nu o sa am vreun carcel si sa spun pas. orice soldat are bastonul de maresal in ranita.

p.s. este ultimul post pe care il scriu. de maine sunt in concediu. plec din tara vorba omului meu razvi afara "dar nu la civilizatie".

Mereu grabit!

avem timp avem timp pentru toate. sa dormim sa alergam in dreapta si in stanga sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine avem timp sa citim si sa scriem sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu avem timp pentru ambitii si boli sa invinovatim destinul si amanuntele avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare avem timp sa ne-alungam intrebarile sa amanam raspunsurile avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem avem timp pentru toate nu e timp pentru putina tandrete cand sa facem si asta, murim. si ce stiu cel mai tare e ca pot continua inca mult timp dupa ce am zis ca nu mai pot.

Am invatat!

am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. restul… depinde de ceilalti. am invatat ca oricât mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese. am invatat ca dureaza ani sa câstigi increderea si ca doar in câteva secunde poti sa o pierzi. am invatat ca nu conteaza ce ai in viata ci pe cine ai. am invatat ca te descurci si ti-e folosit farmecul circa 15 minute. dupa accea, insa, ar fii bine sa stii ceva. am invatat ca nu trebiue sa sa te compari cu ceea ce pot altii sa faca mai bine, ci conteaza ceea ce poti sa faci tu. am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ce pot sa fac eu pentru a rezolva. am invatat ca oricum ai taia, orice lucru are doua fete. am invatat ca trebiue sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea sa fie ultima oara când ii vezi. am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti. am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie, indiferent de consecinte. am invatat ca sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate. am invatat ca atunci când sunt suparat am dreptul sa fiu suparat, dar nu am dreptul sa fiu si rau. am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta. iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata. am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. am invatat ca indiferent cât de bun iti este un prieten oricum te va rani din când in când, iar tu trebiue sa-l ierti pentru asta. am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii ; cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti. am invatat ca indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca tu esti responsabil pentru ceea ce devii. am invatat ca daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc. si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale. am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit. am invatat ca indiferent de consecinte cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung departe in viata. am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc. am invatat ca si atunci când crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei putea gasi puterea de a-l ajuta. am invatat ca scrisul ca si vorbitul, pot linisti durerile sufletesti. am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede. am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. am invatat sa iubesc ca sa pot sa fiu iubit. si mai am inca multe de invatat asta poate ca pana si acum inca invat sa merg.