Ikea, un ou kinder mai mare!

ce senzatie ciudata am avut la ikea vineri cand am mers ca un om normal sa imi cumpar ceva mobila pentru apartamentul meu de artist. mi-a placut un pat, a venit o tipa, a scos o foaie la imprimanta cu tot ce contine patul, l-am tunat cu tot felul de saltele si saltelute dupa care am luat foaia si am alergat in depozit sa imi construiesc patul din bucati. numai ca jos toti iti spun ah imi pare rau era ultimul. nu mai avem culoarea asta. te gandesti la alta culoare si tot asa. apoi o intreaga tevatura cu salteau de protectie a saltelei pe care o achiti si apoi o scoate din depozit un tip. in fine. dupa o ora si ceva in ikea bucuros plec spre casa. prin pipera. am plecat pe la 5 fara 10 si la 7 si un sfert eram acasa la universitate. 2 ore si ceva, bara la bara, horror. incep sa vad care e treaba. patul era numai bucati si bucatele. 3 lemne, o teava lunga, cateva placi si o galeata de cuie. am avut senzatia pe care o traiam cand eram mic si primeam oua kinder. bucati, o carte care iti arata pasii pe care trebuie sa ii faci ca sa dovedesti patul si atat. inarmat cu rabdare am facut treaba asta vineri seara cu patul si sambata cu dulapul si alte lucruri necesare prin casa. ce straniu mi se pare. traim intr-o lume in care totul devine tot mai mic, o lume care incearca sa iti usureaze cat mai mult munca. o sa ajung la un moment dat sa imi cumpar o masina intr-o cutie de pantofi si sa o ansamblez acasa cu o surubelnita si un patent.