in noaptea de 5 spre 6 decembrie, un mos cu barba alba, pe care nu l-a vazut nimeni niciodata, vine pe la ferestre si dupa informatii numai de el stiute, pune in cizmulite diferite daruri: pentru copiii cuminti el are in desaga dulciuri, fructe si jucarii, iar pentru cei nazdravani, o multime de nuieluse. povestea asta o auzisem cand eram mic. imi placea maxim de mos nicolae asta. eram fan. omul venea, imi aducea inevitabil ce ii cerusem, toate erau regulamentare. dulciuri, jucarii. aia de pe la scoala prin clasa a doua s-au prins si la fel si eu cand am vazut ca mama imi punea cartea despre michael jackson in niste ghete. dar nu vroiam sa cred ca omul meu mos nico nu exista. imi placea. tineam la el. si chiar daca nu exista imi placea ideea. cand am crescut m-am cam sucarit ca nu mai venea. nu mai eram interesant pentru el. acum imi e dor de el, imi e dor de dulciurile de la el. imi e dor de copilarie, imi e dor de craciunul cu familia, imi e dor de brad, de coronita de advent pe care tata o punea pe pian. nimic nu mai e la fel. craciunul nu il mai simt asa. imi e dor de tata. fara el craciunul aproape ca nu mai exista.
1 comentarii:
sarbatori fericite! :)
Trimiteți un comentariu