La multi ani sun!

pe 28 a fost ziua omului meu sun. omul pe care il respect maxim, de la care am invatat o grama de lucruri. omul care a ramas asa cum il stiu si pe care timpul nu l-a poluat la cap. e omul pe care il stiu din liceu, omul cu care am invatat cum e sa o arzi prin cluburi, cum sa te imbraci cu stil fara sa epatezi, omul de la care am invatat sa fiu modest, omul de la care am intavat cat conteaza sa ai multe parfumuri bune, omul cu care poti sa discuti orice, omul care desi citeste de 100 de ori mai mult decat mine nu ma pune la punct si discutam de la acelasi nivel pe orice tema. este omul meu numarul unu. nu pot sa uit sahul virtual din taxiuri. discutiile despre implicarea lui gregorian bivolaru in moarte lui mihai erbasu. unghiile lasate pe geam la vila lui de lux. omul mort cu vata in urechi care speria paparudele alea. sau cum asteptai tu autobuzul in pielea goala la mine in dulap cu un bilet compostat in mana in timp ce eu o salvam pe alba ca zapada. celebrele seri pline ochi de cultura cu pahty si hector, usur sumer si alti celebrti oameni care au produs revolutii culturale in iran. plimbari mici si dese cu masini decapotate, vopsite in toate culorile care urmau sa fie aruncate in mare. table si zaruri pe masa dj-ilor de la kristal imbibat cu mult solitaire si sute de mililitri de whiskey. prizat pe genunchi in taxi, povesti cu jucatori celebri care intrau la cireasa pe horn, povesti de dragoste in curte la rusu si concursuri de hamac viteza. omule esti incredibil, nu pentru ca esti omul meu ci pentru tot ceea ce facem cand ne vedem. p.s. filmul pe care l-am bagat mai sus este la rugamintea stricta a omului meu sun

Ziua nationala a paradelor!

in fiecare an meapene face o solicitare la primarie pentru deja celebra parada de unu decembrie. parada e aprobata de primarie, traficul e deviat, aproape un mig trece pe deasupra pe magheru, niste amarati de soldati isi pun hainele noi, bat pas de defilare, vin basesti si iliesti, un tab vechi proapsat vopsit si aia e. nimeni nu isi doreste treaba asta dar inevitabil avem parte de ea. pentru comunistii astia care ne conduc treaba asta cu parada de unu decemrie suna asa: pentru ziua nationala a româniei armata pregateste, ca in fiecare an, o parada militara la arcul de triumf din capitala. momentul trebuie sa fie perfect, asa ca repetitiile au inceput deja. la parada militara vor participa peste 800 de militari ai fortelor terestre, aeriene si navale, dar si militari din cadrul ministerului administratiei si internelor, jandarmeriei si inspectoratului pentru situatii de urgenta. va defila, de asemenea, si brigada antitero a sri. un moment deosebit al paradei il va constitui defilarea echipamentelor de tehnica militara. de 1 decembrie, cerul capitalei va fi survolat de elicoptere iar 330 socat, avioane mig 21 lancer, dar si avioane scoala iar 99 soimi". rahat cu gat.

EXCLUSIV! "Mainile" - un film incredibil!

Nu am votat!

nu am fost la vot. nu ma mai uit la stiri despe politica, nu mai vreau sa vad jiji si basesti. Imi este lehamite. e o atitudine poate nedemocratica, poate anormala. dar asa am simtit. mi se cam rupe de fenomenul politic. de ce naiba sa votez? dincolo de dreptul oferit de sistemul democratic, sau, in opinia unora mai zelosi, de responsabilitatea civica in calitate de cetatean, de ce as vota? de ce minutele mele de acasa pana la vot sa fie irosite, nu mai am timp sa ies din casa sa votez. nu mai vreau sa am spiritul asta civic atat de dezvoltat. poate sunt un obosit de tanar, poate politica asta a la dambovita ma lasa rece, poate nu vrea sa mai pun stampila pe ceva, am mana luxata de la tristii astia. merg sa votez oameni in parlamente care isi bat joc apoi de votul meu? si ce daca iesea jiji parlamentar european, oricum e o utopie, cineva acolo sus si aici nu ma refer la omul cel mai de sus, nu ar lasa sa se intample asta. ce sa votez, unii care nu respecta nici o lege, oameni care nu au cum sa fie exemple pentru nimeni, parlamentari care voteaza cu trei maini, al carui copil merge cu 300 pe magheru si pentru care culoarea rosie nu a fost inventata, poate de aia nu sta la stop, politicieni pe care ii vezi prin revistele de scandal si care etaleaza opulenta. nu mai vreau sa aleg oameni care sa-si voteze un cod penal asa cum au votat ultima oara? sa votez unul pe care il pasioneaza schimbarea de borduri o data la doua luni sau unul care de 17 ani doar latra fara sa faca nimic. nici nu stiu ce sa votez. pecere, pevece... mi s-a luat de tariceni infipti, iliesti comunisti, care vorbesc ore intregi si nu spun nimic sau paranoici gen gig sau vadim. de ce sa votez? sa sustin bataia asta de joc? mi s-a luat. poate daca majoritatea asta tacuta da un vot de blam politicienilor se simt si ei. ca deja a inceput sa puta.

Exista nervi!

lumea se cearta tot mai des. exista ceva in aer. din cauza stresului sau din alte motive lumea se tot cearta. din ce in ce mai des aud ca doi prieteni ai mei s-au certat. motivele sunt sau nu intemeiate, asta doar ei stiu, insa cearta exista. chirila si raicu au facut si ei acelasi lucru recent. pe undeva pe langa tvr. unii au vazut, presa a scris. unii au zis ca s-au lovit cu masinile dupa o urmarire de toti banii. chirila a trimis o scrisoare presei pe care o redau in totalitate mai jos. comentariile sunt permise, insa doar atat. „doresc sa cer iertare opiniei publice pentru ca nu am informat-o in legatura cu stadiul echilibrului sufletesc in care ma aflam la 21.11.2007, data izbucnirii conflictului dintre mine si iubita mea, pe calea dorobanti. de asemenea, doresc sa cer iertare cititorilor agresati de acest conflict cu iz de "telenovela" si, in acelasi timp, ziaristilor care au fost obligati sa-si mute atentia de la alte subiecte pentru a reflecta in mod obiectiv si fara exagerare un blocaj in trafic si un act de agresiune. doresc, totodata, sa cer iertare cetatenilor pentru ca eu si iubita mea am trecut printr-un moment dificil, care a degenerat intr-un asemenea conflict. doresc sa-mi cer iertare pentru ca nu am putut sa astept si sa consum acest conflict intr-o periferie a orasului bucuresti, departe de ochii cetatenilor indignati, care au fost nevoiti sa-si intrerupa activitatea sau drumul. doresc sa cer scuze politiei pentru ca nu m-am autosesizat si nu m-am predat imediat ce am realizat distrugerea autoturismului iubitei mele. doresc sa ii reprosez iubitei mele ca nu a sesizat ea imediat autoritatile in legatura cu agresiunea la care a fost supusa. probabil ca nu a facut asta din cauza abilitatii mele de a nu lasa urme, lucru care ingreuneaza constatarea agresiunii. doresc sa multumesc atât companiei bmw, pentru ca a fabricat o masina care a reusit sa se redreseze imediat dupa impact, fara nicio urma de zgârietura, cât si companiei volvo, pentru ca a creat un automobil care loveste fara sa lase urme. doresc inca o data sa-mi cer iertare pentru ca am sentimente si stari care, in mod inuman si nemaintâlnit, mi-au scapat de sub control si, de asemenea, imi cer iertare pentru ca m-am indragostit de o persoana publica. pentru toate cele de mai sus si multe altele, doresc sa-mi exprim regretul. doresc sa cer iertare paparazzilor pentru ca la ora incidentului eram nervos sau aveam lacrimi in ochi si nu am reusit sa zambesc la poze. sunt insa convins ca opinia publica va intelege ca in spatele acestui incident sunt niste resorturi pe care nici macar protagonistii nu le-au putut gestiona si ni se va mai acorda o sansa. in ceea ce ma priveste, imi exprim regretul pentru faptul ca nu am reusit sa negociez cu statutul de persoana publica. dupa cum vedeti, exista uscaturi si aici, in romania, nu numai printre românii din italia. nu in ultimul rand, doresc sa multumesc evz pentru relatarea obiectiva si fara patima a acestui inicident conjugal si pentru incercarea laudabila in plan moral si civic de a-i indica iubitei mele solutiile juridice la care ar trebui sa apeleze. voi intelege in continuare ca opinia publica, cititorii, sa taxeze virulent, in spiritul agorei, aceasta scapare sentimentala impardonabila dintre doi oameni publici, pentru ca toti sa ne insusim invatamintele morale ce se impun. acest articol nu este un pamflet. el nu are caracter sfidator sau ironic si nu este rodul unei atitudini arogante. este insa unica replica posibila in contextul unui asemenea jurnalism. in final, as vrea sa ii cer iertare iubitei mele fiindca nu am apucat sa ii cer iertare pentru situatia creata, prea ocupat fiind cu a cere iertare celorlalti factori implicati in acest incident.”

Cheloo cu par!

un barbat din india a fost batut de logodnica si de parintii acesteia, dupa ce s-a aflat ca este chel si poarta o peruca. pentru aceasta „inselatorie”, prabir das, din regiunea assam, a fost deposedat nu numai de peruca, dar si de bunurile sale. barbatul a povestit politiei cum logodnica i-a smuls peruca din cap, iar apoi a inceput sa-l bata si sa abuzeze de el. cei care aveau sa-i devina socri au participat la randul lor la ciomageala, rupandu-i peruca si deposedandu-l de portofel, telefon mobil, motocicleta si carnet de conducere, drept „pedeapsa” pentru faptul cã i-a pacalit. nunta fusese programata pentru data de 12 decembrie, insa, evident, dupa ultimele evenimente, ea nu va mai avea loc.

Secta lu' peste prajit!

la 640 de kilometri de moscova, în regiunea penza, se desfasoara de cateva zile drama a 29 de persoane, printre care si copii, aflati sub influenta unui inginer autointitulat profet, care i-a convins ca se apropie sfarsitul lumii. membrii cultului infiintat de catre fostul inginer piotr kuznetov, adevarata biserica ortodoxa rusa, s-au baricadat la sfatul acestuia intr-o pestera si ameninta sa se arunce in aer daca autoritatile incearca sa ii scoata afara din ascunzatoarea unde, spun ei, vor astepta sa treaca apocalipsa, „programata” de liderul lor pentru luna mai. liderul lui peste nu i-a insotit in aceasta încercare, pe motiv că „ii asteapta pe ceilalti credinciosi”. oamenii au facut provizii de 400 de litri de benzina cu care sa se arunce in aer daca ii trece cuiva prin minte sa incerce sa le tulbure experienta mistica. in timp ce membrii sectei cer sa fie lasati in pace, kuznetov a fost pus sub acuzare pentru infiintarea unei organizatii religioase asociata cu violenta si este in prezent expertizat psihologic. „am primit instructiuni divine sa ne mutam in doua pesteri. oamenii din sat creau prea multe probleme, se îmbatau si se bateau constant. asa ca am decis sa plecam” a povestit kuznetov, explicand ca el doar a ramas putin in urma „turmei” sale. nu a explicat deocamdata de ce membrii sectei nu au voie sa urmareasca televizorul sau radioul si de ce unii sustin ca i-a obligat sa-si vanda apartamentele si sa ii dea lui sumele rezultate.

Amy viseaza... viseaza, viseaza!

e un film in care amy winehouse prizeaza de pe scena. amy ascunde droguri in extensiile de par despre care a spus ca sunt facute in romania. filmuletul a fost realizat in timpul unui concert sustinut de artista la zurich. la un moment dat, winehouse ramane imobila timp de cateva zeci de secunde, in timp ce colegii care faceau backing vocal si instrumentistii s-au agitat pe scena pentru a da impresia de concert. cantareata a parut apoi ca scoate ceva din coc, il ascunde cu maneca rochiei, dupa care il trece repede pe sub nas. incidentul a dat nastere la noi speculatii privind dependenta de droguri a artistei. femeia trage si canta de mori. restul e visare.

Strudelul lui Rocco!

patroana unei cofetarii din italia a fost amendata dupa ce a pus in vanzare delicatese din ciocolata modelate dupa cel mai de pret organ al unui cunoscut actor de filme porno. penisul lui rocco siffredi devenise, in doar cateva zile, cea mai solicitata comanda pe care clientele o faceau in cofetarie.politia din bologna a amendat-o cu 210 euro pe o doamna de 40 de ani pentru promovarea indecentei. in plus, proprietara cofetariei a fost obligata sa topeasca toate piesele din ciocolata care imitau penisul „marelui” actor de filme pentru adulţi rocco siffredi. autoritatile au precizat ca au primit numeroase plangeri din partea unor parinti care au trecut cu copiii pe langa vitrinele cofetariei.

Nascuti vulgari!

suntem prea tristi. prea tristi sa ne numim europeni. nu vreau sa cred ca inca nu avem fata de europa insa sunt sigur ca mai avem mult de mancat pana sa ajungeam acolo unde ne tot batem cu pumnul in piept ca suntem deja. omul primitiv traieste inca in romania, se hraneste de la market, cumpara din mall, merge in weekend la munte, isi face vacantele la nisipurile de aur la bulgari, pleaca cu ladita de rosii vara la mare ca sa faca economii, crede ca le stie pe toate, arunca sticla de doi litri de cola pe geamul masinii si le da la copii sa manance duminica de la mec. o gasca de astfel de oameni, imbracati de la occident dar cu mentalitati bine impamantenite de la fred si barney s-au dus in bulgaria la meciul nationalei ca sa isi mai arate inca o data, daca mai era nevoie ca sunt huligani internationali cu acte in regula. cu aspiratii europene doar pe hartie, cu buletin de cetatean spalat dar cu ispravile stiute deja de la inceput. bataie intre romani, revolta fata de presa, pumni in gura la ziaristii romani, cauciucuri taiate, arestati, sange, amenzi, procese, spitale. astia suntem, asta e realitatea care ne inconjoara, suntem inca foarte mici, avem minti inguste si inca nu meritam sa intram printre cei care sunt civilizati pana in maduva oaselor. oamenii se bat pe stadionael din romania fara sa stie de ce, doar pentru ca unii au fobie la o anumita culoare, sau pentru ca echipamentul de joc difera unu pic. razboiul din tribune, surd si fara rezultate am reusit sa il mutam in alta tara, culmea intr-o tara despre care sustin sus si tare ca ne este inferioara in multe aspecte. am ajuns la stadiul in care la un meci al nationalei in bulgaria suporterii stelisti sa fie separati de cei dinamovisti. turmele mioritice de superteri au intrat in europa prin bataile de la sofia. pentru ei bruxelles ramane un oras care poarta numele unui soi de varza. „mamaligari”, „castraveti”, declaratii in presa un razboi care parea sa fie intre doua natii care impreuna fac cat tibia germaniei s-a transformat intr-un razboi intre noi si noi. Intre fanii unei echipe si doua, trei echipe de ziarosti romani. am aratat ca suntem niste huligani prosti, niste amatori si in ale huliganismului, niste mici. nu vreau sa trag concluzii, nu vreau sa spun cine trebuie sa puna piciorul in prag, nu vreau sa ma leg de clasa politica sau de faptul ca nu exista o legislatia care sa taie din fasa orice pornire barbara, vreau sa spun ca imi e lehamite. ma apuca o grava sila si nu stiu cand cineva o sa puna piciorul in prag, sau daca numai dupa ce moare cineva pe stadioane trebuie sa luam masuri.

Doi tineri din Verona, via Oradea!

„romanii sunt pusi la zid in italia”, „un tigan a omorat o italianca”, „mutu injurat pe olimpico din roma”, „mailat strica imaginea romanilor in europa”, „desertul lui cioroianu”. culmea ironiei, am citit azi o stire foarte tare. un italian din verona a fost prins furand cd-uri dintr-un hypermarket din oradea. omul a fost filmat pe camerele de supraveghere si le-a zis politistilor care l-au prins ca a furat niste cd-uri cu manele pentru iubita lui romanca si i se pare normal ca atata vreme cat romanii fura in italia sa fie si invers. un schimb de experiente romano-italian din care nu se supara nimeni. pana la urma explicatia e logica, omul era stresat de prietena lui care vroia un cadou frumos, poate nu avea bani si nu vroia sa nu o supere si a bagat mana la raft.

Strazi cu miros de scortisoara!

civilizatie, cultura, cladiri superbe, palate mari si foarte spectaculoase, catedrale, bulevarde superbe, aer boem, totul e foarte chill, fete zambitoare, lipsite de griji, miros frumos, strazi cu piatra cubica, magazine mici, cochete si multa, multa dragoste. desi am fost a doua oara acum a fost altfel. este splendid sa descoperi un oras asa frumos la pas. sa il „atingi” cu propriile picioare, sa te bucuri de fiecare metru de asfalt, fiecare straduta noua, fiecare restaurant sau cafenea. ieseam din hotel treceam printr-un gang superb, plin de magazine, ateliere si mini cafenele si ieseam pe mariahilferstrasse, celebrul bulevard al shoppingului pe care l-am batut in lung si in lat in fiecare zi fara sa mi se para prea mult si fara sa ma plistisesc pentru ca intram chiar de doua ori in acelasi magazin. pe mariahilferstrasse vezi asiatici curiosi si vienezii care-si plimba linistiti cainii. totul este foarte chill, am avut impresia la un moment dat ca viena este intr-o pauza care nu se mai termina niciodata. totul este un spectacolul pitoresc si extrem de linistit, un muzeu in aer liber sau ca un rai al gurmanzilor. tot felul de mirosuri imbietoare iti intra in nas si parca ai pofta sa mananci orice. viena iti da senzatia ca nu trebuie sa ratezi nici un centimentru, trebuie bifat totul. chiar daca nu ma impresioneaza foarte mult in general cladirile, viena nu are cum sa te lase indiferent. palate superbe, multa verdeata si un aer rarefiat de sange albastru. viena e ca o prajitura care se cere mancata numai in doi si asa am si simtit-o.

On s'embrasse!

une jeune fille entre dans un bar pour préparer l'audition qu'elle doit passer dans dix minutes. ayant du mal à retenir son texte, elle aborde un homme tranquille et lui demande de l'aider. il commence à la faire répéter...

Originile hip hop, episodul 1!

ascultam hip hop romanesc cand eram mic. era foarte tare sa asculti mafia, parazitii sau racla. acum am gasit pe net un film cu ei la inceput. dupa ce vezi filmul cuvintele sunt de prisos.

Un pitic atat de mic!

ma gandeam intr-o zi de unde transcede piticul, cum a aparut el in curtile oamenilor si de ce a murit americanul exact cand trebuia sa ridice frumusetea aia de armata de pitici de gradina. piticul transcende spatiul si timpul prin mana omului, pentru ca este aproape de inima lui. Piticul a trecut demult de la moda la permanentizare, pentru ca reprezinta o materializare a unei parti din ce avem mai frumos. un pitic dragalas isi poate gasi loc in gradina barbatului, fara ca acesta sa fie acuzat de inclinatii homosexuale sau ca amicii rautaciosi sa-i arunce in fata expresii ca "latura feminina". totusi exista si reguli, un barbat nu se poate uita cu simpatie si caldura la creatura decat atunci cand este singur. femeile si-au dorit mereu pitici pe langa casa. tin loc de copiii plecati la scoala, la bucuresti sa invarta banu’, la "mititica". ba chiar un pitic mai aratos, privit mijit, poate tine loc de amantul pe care nu l-au avut niciodata. si pentru ei, si pentru ele, piticul e o cale spre un taram fantastic, mai incitant de mistic decat mersul la biserica sau raspunsul la intrebarea "io cum am ajuns acasa aseara, femeie?". piticul, daca nu te sperie din prima, e un prieten. despre copii ce sa mai spui?! o tranta in gradina, o tinta pentru prastie si nenumarate pozitii in care pot sa-i aseze, in special atunci cand exista si o alba-ca-zapada, dar nu aia pe care o astepta sun la mine in dulap cu biletul compostat in dinti. din toate aceste considerente, exista oameni care considera piticii ca fiind exploatati. mai noi cica si in franta s-a constituit frontul de eliberare a piticilor de gradina, a carui indeletnicire este sa le fure oamenilor podoabele din gradina. nu se cunosc date despre destinatia finala a acestora, probabil ca sunt dusi in hoteluri de lux si li se indeplinesc toate dorintele. eu, daca as fi pitic de gradina as vrea sa ajung in curtea lui marian ralea sa invat toate giumbuslucurile si ghidusiile de la rege. si as avea sa ii spun si o poezioara: uite cinci pitici , cu barbi de bunici, cum joaca popici, vin si cinci furnici. dar dintre urzici, vine un arici, plin de ace mici; ce fac ei aici? fug cei cinci pitici, vai, ce mai voinici, cinel si glumici cad in apa plici.

Curcubeu!

ma gandeam aseara, intins in pat, care acum pare din ce in ce mai mare in momentele in care nu e ea, la ceea ce simt in momentul de fata, pare ca este un simplu cliseu, in realitate nu e deloc asa. am ajuns sa am langa mine femeia pe care o asteptam intotdeauna, femeia plina de stil, tandra, dulce, in bratele careia sa imi ingrop finalul unui zile pline, femeia langa care iti doresti sa traiesti fiecare secunda la maxim, sa uiti ca poate la munca ai avut o zi grea, sa uiti de probleme si sa iti dai seama ca in sfarsit langa tine a venit ea cu litere mari. cu ceva timp in urma faceam un juramant cu mine prin care spuneam ca trebuie sa fac tot ca ea sa intre si sa ramana definitiv in viata mea. „mi-am dat seama ca imi transmiti o energie de care nu m-am bucurat de multa vreme. simt mai mult ca niciodata ca nu am cum sa te ratez si ca orice pas gresit pe care il fac este numai din vina mea. langa tine simt sensibilitatea pe care o simteam numai in preajma persoanei dragi mie nascute ca si tine la jumatea lui martie. chiar daca crezi ca nu ai cum sa stai langa tine in varianta masculina o sa fac tot ce pot sa iti arat ca nu o sa regreti nimic, vorba prietenului nostru comun robbie. esti ceea ce imi doresc de multa vreme. combinatia perfecta intre copilul rasfatat si femeia care musteste de feminitate pana in ultima celula a corpului. esti sensibila, vulnerabila si in acelasi timp doritoare sa te aduca cineva cu picioarele pe pamant de pe norisorul pe care iti place sa te mai urci uneori. nu ma surprinde nimic, pentru ca stiu foarte bine cum esti tu, am avut pe cineva care m-a pregatit inainte sa te cunosc. mi-a spus cum sa ma port cu tine daca te intalnesc, mi-a spus ce ti-ar placea sa auzi si o sa ma straduiesc sa nu il dezamagesc. nu e o simpla conicidenta ca te-am intalnit. si nu m-as ierta niciodata daca nu o sa fac tot posibilul sa stai in preajma mea cat mai mult timp”. atat. e ea si nimic mai mult. si cel mai important este ca respiram amandoi impreuna, restul e tacere.

Ganduri despre ganduri!

ce e important in viata e sa nu te gandesti prea mult la ce e important in viata. ci s-o traiesti, fara sa suferi ca esti neimportant. parintii mor sa se mandreasca cu odraslele lor. chiar daca ei, l-a randul lor, n-au fost mandria parintilor. exista oameni care in fiecare situatie in care se afla,vor mult mai mult decat ce se intampla.ei se numesc artisti. voi fi ingrozitor de deprimat daca am sa descopar intr-o zi ca am fost cinstit si bun,din lipsa de altceva. majoritatea oamenilor care dau sfaturi bune nu fac ce sfatuiesc ei pe altii. care sa fie motivul? unii experimenteaza, unii sunt ipocriti de clasa si unii o fac fara sa gandeasca. oamenii sinceri si corecti nu dau sfaturi. tac si ajuta cu fapte. Se zice ca banii nu aduc fericire. fericirea sigur nu o aduc insa fara ei e groaznic, banii intretit fericirea. asa e mult mai corect. cateodata cred ca multe din necazurile mele se datoreaza prostiei mele. insa daca nu m-as crede asa de destept as avea mult mai multe necazuri. viata e plina de secrete. daca le aflii,te crezi intelept.daca le intelegi devii intelept.daca le aplici,devii un intelept bogat. si eu, aici cu ghitara si cu palaria ,cant aceasta balada folk si nu m-am cacat de trei zile.de foame.

Biloxi si ochii ei magici!

am fost aseara la biloxi blues. sper ruisinea mea nu vazuse piesa. vazusem celalalt neil simon, a fost odata în brooklyn care mi-a placut maxim. aproape aceeasi reteta, tudor in rol negativ, secundar si nu prea, paulica foarte bine ca de obicei, impecabil, imi place maxim de el, iarina regia in plus cu bogdan intr-un rol senzational, arnold epstein, pana si numele e senzational pentru un tip slabanog ca bogdan. imi place simon pentru ca scrie simplu, frumos, curat, construieste personaje bine conturate, care explodeaza la un moment dat de emotie si chiar daca pare o comedioara simpla lasa foarta multe intrebari in urma. iarina are un merit deosebit, a pus pe scena „oamenii” ei care deja au confirmat in brooklyn si au rupt in chirita. cand l-am vazut pe bogdan si pe paul gandul m-a dus imediat la tata. erau pustii care imparteau la chirita cabina cu tata, oamenii care il sorbeau din ochi si pe chipul carora se vedea bucuria cand dadeau mana cu simi si faceau glume cu el. biloxi este povestea unor soldati americani in ultimul an al celui de-al doilea razboi mondial. eugene morris jerome se inroleaza in armata si e trimis la unitatea militara din biloxi. prima plecare de langa familie, plina de parfumul tineretii, naivitatea varstei, intalnirea cu colegii, glumele infantile inerente varstei, prima femeie, duritatea vietii din armata, toate vazute cu sensibilitate. pustii joaca teribil de bine, au o sensibilitate care se vede in ochii lor, o forta care vine tocmai din tinerea lor si din dorinta imensa de a calca pe parchetul unei scene pe care au calcat multi „grei”. situatiile sunt foarte credibile, naturale, pentru cine a trecut prin armata dar si pentru cine nu stie cu ce se mananca treaba asta sunt foarte usor de inteles. cu toate astea mesajul este unul foarte serios alternat cu momente de umor. depistezi tot felul de nuante, tipuri, tipologii, caractere. nimic nu e fortat. chiar ma gandeam daca exista peronaje bune sau rele, chiar si chirila pare un personaj negativ insa in esenta pana la finalul piesei nu e chiar asa. durul si severul toomey este umanizat prin idealul lui de a indeplini datoria militara. el este un idealist, crede ca face bine si in asta nu vad nimic rau, crede cu tarie in idealul soldatului perfect iar soldatul perfect are menirea de a face multe sacrificii ca sa ajunga pana la urma perfect. biloxi mi-a bucurat sufletul. bucuria maxima a venit insa din frumusetea ochilor ei luminosi in care se oglindea perfect scena si din fata ei luminoasa care ma inspira incredibil de tare.